Luna iunie va aduce în România temperaturi în general apropiate de valorile normale ale perioadei, însă precipitațiile vor fi frecvente și, în multe regiuni, peste
La Sofia Cup 2026, gimnasta română a avut una dintre cele mai bune competiții ale carierei sale, reușind să câștige nu mai puțin de 4
“Fotografia este clipa transformata in eternitate, cea care opreste timpul in loc, indiferent daca vorbim de viata noasta, a unei gaze sau a unei stele.
Un document aprobat de eurodeputați prevede pensie și concediu pentru cei care au grijă de membrii familiei. E vorba despre recunoașterea acestei activități în sistemele
” O fotografie buna este, din punctul meu de vedere, o fotografie care ma inspira, care imi transmite un pic din emotia pe care fotograful
Sportiva română Alexia Blănaru a câștigat medalia de aur în finala de la bârnă, duminică, la Cupa Mondială Challenge la gimnastică artistică de la Koper
În aprilie 2026, rata șomajului în România a fost de 6,3% – cu 0,2 puncte procentuale mai mică decât în luna precedentă, după ce Statistica
Patru din cele opt echipaje românești prezente în Finalele A ale Cupei Mondiale I de canotaj de la Sevilla (Spania) s-au clasat pe podium, duminică,
“O fotografie buna este un cadru pe care il descoperi de mai multe ori, un cadru care te enerveaza, dar care te si atrage! Foarte
Problema risipei alimentelor este globală și de foarte mulți ani și totuși de actualitate. În mai toate culturile, risipa de hrană este imorală, dar cu
1,327 Subscribers