Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) are de acum 23 de facultăți prin crearea Facultății de Științe Medicale și ale Sănătății, a cărei înființare a fost
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj informează că în data de 23.04.2025, la ora 23:36, s-a primit prin centrala aeroportului un apel telefonic constând într-o amenințare
Ședință extraordinară a Consiliului Județean Cluj din 24 aprilie 2025 ( video ) 22 de noi proiecte pentru dotarea centrelor de zi și rezidențiale din
La mulți ani , celor ce poartă numele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe ! Născut la Beirut, în Liban, Sfântul Gheorghe a fost ostaș în armata
Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a realizat, împreună cu conducerea Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj, instituție publică de interes județean aflată
O echipă de funcționari ai Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj, instituție publică de interes județean aflată sub autoritatea Consiliului Județean, se va deplasa
“Segmentul înlocuitor va avea tot două benzi de rulare nefiind astfel afectat traficul. Alternativă de circulație:Odată cu deschiderea circulației în ambele sensuri pe strada Razoare, aveți
Slujba religioasă ortodoxă din 20 aprilie 2025 cu Preotul Ioan Avram
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a inaugurat miercuri, 16 aprilie 2025, la finalizarea lucrărilor de reabilitare și modernizare, drumul județean DJ 109A Chinteni – Vultureni –
“În calitate de prefect al județului Cluj, am efectuat astăzi o vizită de lucru la instituțiile deconcentrate din subordinea Ministerului Muncii și Protecției Sociale. Această
1,327 Subscribers