𝐏𝐫𝐞𝐠𝐚𝐭𝐢𝐫𝐞 𝐦𝐞𝐝𝐢𝐜𝐚𝐥𝐚 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐧𝐬𝐚 𝐚 𝐬𝐚𝐥𝐯𝐚𝐦𝐨𝐧𝐭𝐢𝐬𝐭𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐜𝐥𝐮𝐣𝐞𝐧𝐢, 𝐢𝐧 𝐂𝐡𝐞𝐢𝐥𝐞 𝐓𝐮𝐫𝐳𝐢𝐢
Cele mai noi procedee, tehnici, instrumente și echipamente folosite în acordarea primului ajutor calificat au fost prezentate, pe parcursul zilei de luni, salvatorilor montani din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj și Formației Salvamont Vlădeasa, structuri ce funcționează sub autoritatea
„𝐑𝐨𝐚𝐭𝐚” – 𝐭𝐞𝐦𝐚 𝐬𝐩𝐞𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚 𝐚 𝐂𝐨𝐧𝐜𝐮𝐫𝐬𝐮𝐥𝐮𝐢 „𝐅𝐨𝐭𝐨𝐠𝐫𝐚𝐟𝐢𝐚 – 𝐝𝐨𝐜𝐮𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐞𝐭𝐧𝐨𝐠𝐫𝐚𝐟𝐢𝐜” 𝟐𝟎𝟐𝟒
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Cluj, în parteneriatcu Asociaţia ArtImage şi Muzeul Etnografic al Transilvaniei, organizează a XXI-a ediţie a Concursului naţional „Fotografia – document etnografic”. Competiția cuprinde două secțiuni principale, fiecare dintre acestea având încă
S-au pus în funcțiune noile rețele de apă din localitățile Recea Cristur și Căprioara
Investiția a fost finanțată din fonduri ale Consiliului Județean Compania de Apă „Someș”, operator regional aflat sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, a pus în funcțiune noile rețele de apă din localitățile Recea Cristur și
Consiliul Județean Cluj construiește un pod nou în localitatea Ciurila
Consiliul Județean Cluj construiește un pod nou în localitatea Ciurila, pe același amplasament, la kilometrul 17+700 al drumului județean DJ 107R, după ce vechiul pod va fi demolat. Până la finalizarea acestuia, traficul rutier se va desfășura pe un pod













