Marinela Marc împreună cu dl primar Emil Boc, la festivitatea de deschidere a anului școlar la două unități de învățământ vocațional de referință din comunitatea clujeană: Colegiul Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr” și Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca

Am participat  împreună cu dl primar Emil Boc, la festivitatea de deschidere a anului școlar la două unități de învățământ vocațional de referință din comunitatea clujeană: Colegiul Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr” și Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca. În ceea ce privește Colegiul Pedagogic, acesta contribuie la formarea tinerilor prin dezvoltarea competențelor pedagogice, prin pregătirea teoretică și practică, elevii fiind pregătiți pentru o carieră în domeniul educației, putând deveni puericultori, educatori sau învățători, de aceea le-am urat elevilor din clasele a IX-a să fie conștienți de profesiile pentru care se pregătesc și să încerce, încă din școală să fie adevărate modele de comportament pentru colegi de-ai lor din alte școli.
Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță” este un etalon la nivel național prin rezultatele pe care elevii le obțin la olimpiade și concursuri de interpretare vocală sau instrumentală, sau prin activitatea corurilor și a ansamblurilor artistice prezente la toate evenimentele culturale din comunitatea clujeană.
Ne-am bucurat să vedem în ambele școli copii și tineri entuziaști, profesori care i-au primit cu căldură și emoție, echipe manageriale care au pregătit cu grijă școlile pentru această zi importantă din viața elevilor și a părinților.
I-am asigurat că Inspectoratul Școlar Județean Cluj va continua să fie un partener al unităților de învățământ și al comunităților , un pilon de echilibru și progres în educație, care susține excelența, incluziunea și inovația în beneficiul fiecărui elev, contribuind la consolidarea unei culturi a încrederii și cooperării, esențială pentru dezvoltarea sustenabilă a educației.
Un an școlar cu sănătate, împliniri și rezultate frumoase tuturor!

Leave A Comment