Se schimbă vremea de la 1 septembrie. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

September 1, 2026
16 Views

Temperaturile vor fi normale pentru perioada din calendar în toată țara, în următoarele două săptămâni, iar șansele de ploaie în general vor fi reduse, dar cu probabilitate mai mare de apariție în cursul săptămânii viitoare, arată prognoza publicată, luni, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

ANM a precizat în prognoza făcută pentru perioada 31 august – 13 septembrie cum va fi vremea în fiecare zonă a țării, potrivit Agerpres. Ultima zi de vară va fi călduroasă în majoritatea regiunilor, însă temperaturile maxime vor scădea treptat până la un nivel normal pentru prima lună de toamnă.
…..

În Transilvania, prima săptămână va debuta cu o medie a temperaturilor maxime de 31 de grade, după care se observă o scădere a acesteia în perioada 1-4 septembrie când se vor înregistra 28 de grade. Din data de 5 septembrie se remarcă creșterea mediei maximelor termice până spre 31 de grade, valoare ce se va menține până în ziua de 7 septembrie. În cea de-a doua săptămână se observă scăderea treptată a temperaturilor diurne, astfel încât la finalul perioadei de analiză vor fi aproximativ 26 de grade. În situația minimelor termice, în primele trei zile se evidențiază valoarea mediată de 14 grade, după care temperaturile minime vor scădea și vor atinge o medie de 12 grade. Această valoare se va menține pe tot parcursul intervalului de anticipație, cu excepția datei de 6 septembrie când vor fi aproximativ 14 grade. Va ploua în primele două zile, apoi probabilitatea de ploaie va fi în creștere în cea de-a doua săptămână.
…..

La munte, perioada analizată va debuta cu o medie a temperaturilor maxime de 21 de grade, după care se remarcă scăderea de la o zi la alta până în data de 4 septembrie, când vor fi 18 grade. Maximele termice vor fi în creștere în următoarea zi (5 septembrie), astfel că media acestora va atinge 22 de grade, valoare ce se va menține până în ziua de 7 septembrie. În cea de-a doua săptămână se evidențiază scăderea treptată a temperaturilor din timpul zilei, astfel încât se vor înregistra 17 grade la finalul perioadei de anticipație. În cazul mediei minimelor termice, prima jumătate a intervalului va debuta cu valoarea de 12 grade, după care temperaturile minime vor scădea și vor fi de aproximativ nouă grade, în data de 4 septembrie. Ulterior, minimele termice vor crește spre o medie de 13 grade, în data de 6 septembrie, după care se preconizează o scădere treptată, iar la sfârșitul perioadei de referință se vor înregistra aproximativ nouă grade. Va ploua în primele zile, apoi probabilitatea de ploaie va fi mare în a doua săptămână.

Leave A Comment