Un nivel crescut de vitamina D în sânge la vârsta mijlocie a fost asociat cu un risc mai mic de a dezvolta boala Alzheimer mai târziu, arată un studiu recent. La polul opus, cei cu un nivel prea mic ar putea să-și reducă riscul de a dezvolta demență dacă își corectează deficitul.
În prezent, deficitul de vitamina D este una dintre cele mai răspândite carențe la nivel mondial, fiind afectate persoane de toate vârstele. O meta-analiză publicată în 2025, care a reunit date din 586 de publicații și a inclus peste 2,37 milioane de participanți din 102 țări, a arătat că 18% aveau concentrații ale vitaminei D sub 30 nmol/l, prag asociat de obicei cu deficitul sever, iar 47% aveau valori sub 50 nmol/l, prag folosit frecvent pentru definirea deficitului.
Printre factorii care favorizează valorile scăzute se numără expunerea insuficientă a pielii la radiațiile UVB, timpul redus petrecut în aer liber, anotimpul, latitudinea, pigmentarea pielii, alimentația și anumite boli sau medicamente. Un alt factor care predispune la un nivel scăzut al vitaminei D în corp îl reprezintă vârsta înaintată: riscul carenței crește pe măsură ce îmbătrânim, pentru că organismul începe să întâmpine dificultăți în a genera și a metaboliza vitamina D.
Pentru a evalua impactul deficitului de vitamina D asupra creierului, o echipă coordonată de cercetători de la Universitatea Galway din Irlanda a analizat 793 de participanți cu o vârstă medie de 39 de ani, 53,8% fiind de sex feminin. La intrarea în studiu, oamenii de știință le-au măsurat nivelul vitaminei D în sânge. Din analize a reieșit că 34% dintre participanți aveau niveluri scăzute de vitamina D, iar 5% luau suplimente pentru a corecta acest deficit.
După 16 ani, persoanele participante la studiu au efectuat scanări PET cerebrale, astfel încât cercetătorii să poată observa modificările de la nivelul creierului. Concluzia a fost că participanții care la intrarea în studiu aveau niveluri mai mari de vitamina D au prezentat o încărcătură mai mică a proteinei tau, un biomarker asociat cu boala Alzheimer și alte forme de demență.
În schimb, cei care nu aveau un nivel optim de vitamina D în sânge în momentul demarării studiului au prezentat o încărcătură mai mare a proteinei tau, arată documentul citat.
Vitamina D la vârsta mijlocie
„Rezultatele sugerează că nivelurile mai mari de vitamina D ar putea avea un rol protector împotriva formării depozitelor de proteină tau. Deficitul de vitamina D este un factor potențial modificabil, însă ipoteza trebuie verificată prin studii suplimentare”, spune Martin David Mulligan, cercetător la Universitatea din Galway, Irlanda.
Potrivit specialistului, studiul nu demonstrează că un nivel crescut de vitamina D reduce riscul de demență, ci doar arată „o posibilă asociere între cele două”, fiind nevoie de mai multe studii în domeniu, completează Mulligan. „Vârsta mijlocie este o perioadă în care modificarea factorilor de risc poate avea un impact mai mare”, a concluzionat reprezentantul Universității din Galway, Irlanda.
În orice caz, specialiștii recomandă ca, în cazul unei suspiciuni legate de o eventuală carență de vitamina D, să mergem să ne testăm și să nu începem administrarea de suplimente fără un deficit demonstrat.
De ce este vitamina D atât de importantă
Vitamina D nu este doar un element nutritiv extrem de important, ci este un prohormon (precursor al unui hormon) care joacă un rol esențial în menținerea sănătății, întrucât aproape fiecare celulă din corp are receptori pentru vitamina D. Pe lângă faptul că menține sănătatea oaselor și a dinților, vitamina D întărește sistemul imunitar și previne slăbiciunea musculară.
Un nivel scăzut de vitamina D a fost asociat în literatura de specialitate și cu apariția altor probleme de sănătate, precum hipertensiune, diabet zaharat de tip 2 sau boală cardiovasculară.
Autoritățile din domeniul sănătății recomandă cantități diferite de vitamina D zilnic, în funcție de vârstă. Bărbații, femeile și copiii cu vârste cuprinse între 1 și 70 de ani ar avea nevoie de un aport de aproximativ 600 UI de vitamina D pe zi. În același timp, sugarii au nevoie de o cantitate mai mică (400 UI pe zi), iar persoanele cu vârsta peste 70 de ani au nevoie de o cantitate mai mare (800 UI zilnic).
Medicii susțin că, deși nivelul de vitamina D poate fi îmbunătățit cu ajutorul suplimentelor alimentare, există și variante naturale care pot fi de folos. Organismul produce vitamina D atunci când pielea este expusă la radiațiile UVB, însă durata necesară variază considerabil în funcție de anotimp, latitudine, vârstă și pigmentarea pielii. Expunerea intenționată și prelungită fără protecție solară nu este recomandată ca metodă de tratare a deficitului.
Peștele cu cel mai mare conținut de vitamina D
În cazul carențelor severe de vitamina D, medicii pot recomanda administrarea de suplimente, însă în situațiile în care nivelul vitaminei se încadrează la deficit ușor, îi putem echilibra nivelul printr-o alimentație adecvată, arată un articol din Washington Post.
Unul dintre cele mai bune exemple este păstrăvul. O singură porție de 85 de grame de păstrăv-curcubeu de crescătorie gătit la cuptor conține proteine, acizi grași esențiali omega 3, vitamina B12, seleniu și aproape tot necesarul zilnic de vitamina D pentru un adult obișnuit (645 UI). Pe următorul loc în top se situează somonul roșu, cu 570 UI de vitamina D la o porție de 85 de grame. În schimb, cea mai bună sursă alimentară de vitamina D o reprezintă uleiul de ficat de cod – o lingură aduce în organism 1.360 UI.
Cele mai multe plante conțin cantități nesemnificative de vitamina D. În schimb, ciupercile produc cantități substanțiale de vitamina D, atunci când sunt expuse la radiații ultraviolete. Unele dintre ele chiar sunt tratate cu lămpi UV pentru a crește nivelul de vitamina D. Ciupercile pot fi servite alături de tăieței, pui sau carne de vită, notează sursa citată.
