BIROCRATIC SI POLITIC .Restrângerea dreptului la liberă exprimare prin deciziile CNA . Curtea de Apel București repara greselile CNA.

Ingerința în dreptul la liberă exprimare ?

1 )Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a retras licența postului de televiziune Realitatea Plus din cauza amenzilor neplătite din 2024.

Postul TV Realitatea Plus se va închide, după ce Consiliul Naţional al Audioviualului a decis retragerea licenţei din cauza unor amenzi neplătite din anul 2024.

Forul audiovizual a analizat în şedinţa publică situaţia amenzilor neplătite a posturilor de televiziune din România. În urma raportului prezentat, s-a constatat că Realitatea Plus are numeroase amenzi neplătite din anul 2024.

update1

2) Astăzi, 8 aprilie, la ora 13:30, Consiliul Național al Audiovizualului se reunește într-o nouă ședință pentru a analiza solicitările de rediscutare a deciziilor de retragere a licenței pentru Realitatea Plus și Gold FM.

CNA se reunește pentru rediscutarea retragerii licențelor Realitatea Plus și Gold FM

Consiliul Național al Audiovizualului se reunește marți, 8 aprilie, de la ora 13:30, într-o ședință în care vor fi analizate solicitările de rediscutare a deciziilor prin care au fost retrase licențele posturilor Realitatea  Plus și Gold FM.

Cererile au fost depuse de societățile care dețin cele două canale, după ce CNA a decis cu o zi înainte sancțiunea, invocând neplata amenzilor aplicate în ultimii ani, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, pe ordinea de zi a reuniunii CNA se află discutarea solicitării de rediscutare/plângere prealabilă privind Decizia de retragere a licenței Realitatea Plus (adresele nr. 3984 și 3984/1/08.04.2026 de la PHG Media Invest SRL – postul Realitatea Plus – cu punct de vedere al SJRRE) și discutarea solicitării de rediscutare/plângere prealabilă privind Decizia de retragere a licenței Gold FM (adresele nr. 3983 și 3983/1/08.04.2026 de la S.C. Angus Resources – postul Gold FM – cu punct de vedere de la SJRRE).

Decizia de a retrage licența pentru Realitatea Plus și pentru Gold FM

CNA a decis marți, 7  APRILIE , retragerea licenței postului de televiziune Realitatea Plus, pentru neplata amenzilor aplicate în perioada ianuarie 2024 – septembrie 2025.
De asemenea, aceasta a fost și decizia în cazul Gold FM.

Propunerea a fost făcută de vicepreședintele CNA Valentin Jucan. În cazul Realitatea Plus, doi membri ai CNA – Georgică Severin și Lucian Dindirică – s-au retras de la vot, iar pentru Gold FM, Georgică Severin a votat împotrivă, iar Lucian Dindirică s-a retras de la vot.

Totodată, Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România, Comitetul Helsinki (APADOR-CH), a postat pe pagina de Facebook o critică la adresa acestei decizii.

Astfel,  o consideră o „absurditate birocratică” cauzată de prevederile Legii audiovizualului privind plata și raportarea amenzilor către CNA. Organizația susține că retragerea licențelor afectează libertatea de exprimare și pluralismul media și a cerut Parlamentului să modifice urgent legea pentru a elimina această situație.

Închiderea televiziunii Realitatea TV și a postului de radio Gold FM reprezintă o absurditate birocratică similară pedepsei capitale pentru un viciu de formă. Legea audiovizualului, în măreția ei, cere ca amendatul nu numai să-și plătească amenzile, ci să și facă frumos, cu dovada plății, la doamna contabilă de la CNA. Dacă nu se întâmplă asta, pac, CNA le retrage licențele de emisie.
Dincolo de linia lor editorială, cu care unii sunt de acord și alții nu, suprimarea unor canale media dăunează grav libertății de exprimare și pluralismului presei într-o societate democratică și reprezintă un precedent periculos.
Prin urmare APADOR-CH a cerut azi Parlamentului să modifice de urgență aberația birocratică existentă în Legea audiovizualului, au scris reprezentanții.

Ce variante crede APADOR-CH că există

Asociația a precizat ce variante există:

  • Varianta radicală (susținută de APADOR-CH) – eliminarea (abrogarea) literei d) de la art. 57 al. 1 din legea audiovizualului, în sensul eliminării posibilității retragerii unei licențe audiovizuale pentru neplata amenzii sau pentru nedepunerea la CNA a dovezii plății amenzii. CNA nu este organ fiscal, astfel că nu ar trebui implicat în activitatea de executare a creanțelor statului rezultate din amenzile aplicate. Dacă televiziunea amendată nu-și plăteste amenda, organele fiscale, foarte populare în țara noastră, au multiple posibilități legale pentru a proceda la executarea silită a unei creanțe al cărei beneficar este statul. APADOR-CH consideră că acestă variantă trebuie adoptată urgent de Parlament, prin abrogarea art. 57 al. 1 lit. d) din legea audiovizualului.
  • Varianta moderată – dacă se dorește ca CNA să-și păstreze și rolul de organ fiscal (un ANAF sui generis), ceea ce nu ar mira foarte mult, pentru că acest organism pare a fi mai potivit mediului fiscal-contabil decât celui audiovizual,  textul art. 57 al. 1 lit. d) din legea audiovizualui ar trebui să sufere, cumulativ, două modificări, după cum urmează:

a) Să se prevadă în text că obligația pentru a cărei neîndeplinire poate fi sancționat titularul licenței este doar cea de a plăti amenda, nu și cea de a depune la CNA dovada plății amenzii. Aceasta deoarece, statul ar putea să-și țină singur evidența amenzilor încasate și a celor neîncasate.

b) Să se prevada în text că termenul de 6 luni începe să curgă după data rămânerii defintive a hotărârii judecătorești prin care se soluționează contestația împotriva amenzii aplicate de CNA.

  • Astfel, textul modificat al art. 57 al. 1 lit. d) din legea audiovizualui ar putea să aibă următorul conținut:
  • Art. 57. (1)Licența audiovizuală analogică se retrage de Consiliu în următoarele situații:

    (…)

  1. d) titularul nu achită amenda, în termen de 6 luni de la data aplicării de către Consiliu. În cazul contestării amenzii la instanța de judecată, termenul de 6 luni se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care este soluționată contestația.

În final, APADOR-CH subliniază că apărarea valorilor democratice nu presupune, ci contravine închiderii, sub orice pretext, a televiziunilor sau posturilor de radio. Folosirea unor astfel de mijloace brutale și vădit disproporționate inhibă discutarea deschisă a chestiunilor de interes public, inclusiv a celor care deranjează sau enervează, și ridică dubii serioase asupra naturii reale a valorilor care sunt apărate în acest mod.

Parlamentul poate interveni și poate corecta, simplu și rapid, aberația legislativă care permite închiderea, pentru motive minore, pur birocratice, a unor televiziuni și radiouri incomode. Dar, dacă parlamentarii care alcătuiesc majoritatea (arcul guvernamental) se află printre cei mai supărați pe aceste canale media, șansele eliminării aberației legislative sunt, din păcate, foarte mici. Spre deloc.

Dacă se va continua pe acest drum, încet, încet, libertatea de exprimare va fi înlocuită cu «libertatea» de conformare. Vorba aia, libertate să fie, că nu contează de care e, au mai transmis reprezentanții.

Comunicatul integral al asociației poate fi consultat AICI.

update 2

3)Curtea de Apel București a suspendat decizia CNA de a retrage licența Realitatea Plus. Televiziunea poate emite în continuare

Decizia judecătorească vizează suspendarea aplicării Deciziei CNA nr. 259/07.04.2026 și produce efecte provizorii, până la judecarea pe fond sau până la o eventuală hotărâre superioară în recurs.

Admite cererea de suspendare. Dispune suspendarea executării Deciziei CNA nr. 259/07.04.2026. Executorie. Ia act că reclamanta şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii, cererea urmând a se depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 08.04.2026”, au stabilit magistrații.

Deși nu este definitivă, decizia instanței este executorie. Prin urmare, postul Realitate Plus va putea emite în continuare.

Nota redactiei

BIROCRATIC SI POLITIC .Restrângerea dreptului la liberă exprimare prin deciziile CNA . Curtea de Apel București repara greselile CNA.

Leave A Comment