Instituția Prefectului- Județul Cluj, în parteneriat cu organizația Salvați Copiii România și Inspectoratul Școlar Județean Cluj, au organizat astăzi, în Amfiteatrul Univers T, evenimentul educațional „𝐕𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐭𝐚̆𝐮, 𝐚𝐥𝐞𝐠𝐞𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐭𝐚𝐥𝐞. 𝐄𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭̦𝐢𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐬𝐚̆𝐧𝐚̆𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐢̂𝐧 𝐬̦𝐜𝐨𝐥𝐢”.
Evenimentul a fost dedicat unui număr de 270 de eleve cu vârste între 11 și 14 ani (clasele V–VIII) și își propune să crească gradul de conștientizare privind sănătatea fizică și emoțională, responsabilitatea personală și importanța continuării parcursului educațional.
Inițiativa vine în contextul unor date îngrijorătoare privind sarcinile la vârste fragede. La nivel național, în anul 2024 au fost înregistrate 601 mame cu vârsta sub 15 ani și 13.018 mame între 15 și 19 ani. Nici județul Cluj nu este ferit de această realitate: 303 mame adolescente au fost înregistrate în 2024, iar în ultimii cinci ani au avut loc 865 de nașteri la mame sub 18 ani, dintre care 89 la fete care nu împliniseră încă 15 ani.
Evenimentul face parte din eforturile autorităților locale și ale partenerilor instituționali de a promova educația pentru sănătate, prevenția și sprijinul pentru tinere, astfel încât acestea să își poată construi viitorul prin educație și alegeri informate.
Agenda evenimentului a inclus intervenții ale reprezentanților autorităților și specialiștilor din domeniul sănătății și psihologiei:


Evenimentul a fost moderat de doamna inspector școlar Amalia Gurzău, purtător de cuvânt al ISJ Cluj.
La finalul evenimentului, participantele au primit kit-uri educaționale și produse de igienă.
Prin această inițiativă, organizatorii și-au propus să transmită un mesaj clar: educația pentru sănătate este esențială pentru dezvoltarea armonioasă a tinerilor și pentru construirea unui viitor în care fiecare adolescentă are șansa de a face alegeri informate pentru viața sa.
Intervenția doamnei prefect Maria Forna în cadrul evenimentului:
„Tema evenimentului de astăzi „Viitorul tău, alegerile tale. Educație pentru sănătate în școli” nu este doar un slogan. Este, de fapt, un mesaj despre responsabilitate, despre grijă și despre șansa fiecărei tinere de a-și construi propriul drum în viață.
În spatele fiecărei statistici se află o poveste. În spatele fiecărui număr se află o fată a cărei copilărie s-a întrerupt poate prea devreme.
La nivel național, cifrele ne arată o realitate care nu poate fi ignorată. Din cele peste 143.000 de nașteri înregistrate în România, un număr mult prea mare aparține unor mame foarte tinere. Doar în anul 2024 au fost 601 mame sub 15 ani și peste 13.000 de tinere mame între 15 și 19 ani.
Nici județul Cluj nu este complet ferit de această realitate. În 2024 s-au înregistrat 303 mame adolescente, iar în ultimii cinci ani au fost 865 de nașteri la mame sub 18 ani, dintre care 89 la fete care nu împliniseră încă 15 ani.
Aceste cifre nu sunt doar statistici. Sunt destine. Sunt vieți care au nevoie de sprijin, de înțelegere și de o mână întinsă pentru a nu-și pierde viitorul.
De aceea, am ales să nu rămânem doar la nivelul constatării unei probleme. Am ales să acționăm.
În luna octombrie 2025, în cadrul Colegiului Prefectural, am analizat aceste date alarmante și am înțeles că fragmentarea instituțională trebuie să înceteze. Nu mai putem lucra separat atunci când problema este una comună.
Pe 4 noiembrie 2025, prin Ordinul Prefectului nr. 416, a fost constituit Grupul de lucru interinstituțional privind gestionarea fenomenului mamelor minore.
Câteva zile mai târziu, pe 7 noiembrie, am avut prima ședință de lucru. La aceeași masă s-au aflat reprezentanți ai Poliției, ai Protecției Copilului, ai sistemului de sănătate și ai educației. Împreună am pus bazele Planului Județean Integrat de Acțiune 2026–2028.
La începutul acestui an am făcut un pas esențial: am început cartografierea resurselor. Am vrut să știm exact cine suntem, ce putem oferi și unde sunt specialiștii care pot interveni direct în comunitate.
În luna martie, ne-am concentrat pe soluții concrete și pe pregătirea acestui prim dialog direct cu voi, elevele comunității noastre.
Pentru că obiectivul nostru nu este doar să observăm fenomenul, ci să intervenim rapid și eficient.
De aceea, am propus un protocol de alertă rapidă, prin care orice instituție, fie că este școală, medic de familie sau poliție, poate semnala în maximum 24 de ore un caz care necesită sprijin. Astfel, intervenția devine imediată și multidisciplinară.
Un alt obiectiv important este eliminarea blocajelor dintre instituții, astfel încât sprijinul să ajungă la timp, nu după ce abandonul școlar sau alte consecințe deja s-au produs.
În acest demers nu suntem singuri.
Partenerii campaniei noastre, Inspectoratul Școlar Județean, Organizația Salvați Copiii România dar și alte instituții cu atribuții în domeniu, ne oferă expertiză, acces la informații validate de specialiști și resurse educaționale adaptate vârstei adolescenților. Dar, mai ales, ne oferă oameni cu experiență, care știu să vorbească pe limba tinerilor.
Pentru că, în final, cheia tuturor acestor eforturi este educația.
Educația nu înseamnă doar note în catalog. Educația înseamnă puterea de a alege, înseamnă înțelegerea propriului corp, înseamnă dreptul de a-ți construi viitorul înainte de a deveni părinte.
Doar prin educație putem rupe cercul vulnerabilității și al sărăciei.
Evenimentul de astăzi nu este un punct final, este un început.
Este primul eveniment dintr-o serie mai amplă pe care ne dorim să o organizăm în județul Cluj, în școli și în comunități, pentru ca nicio fată să nu fie lăsată în urmă.
Dragi eleve,
Astăzi nu vă vorbim ca autorități, ci ca oameni care își doresc să vă fie alături. Ca mentori. Ca sprijin.
Suntem aici să vă oferim informație, sprijin și, mai ales, încrederea că viitorul vostru vă aparține.
Iar noi avem datoria să vă ajutăm să îl protejați.”















