Donald Trump a fost convins de două persoane să atace Iranul și că ăsta e momentul oportun pentru a îngenunchea regimul condus de ayatollahul Khamenei. Cele două persoane sunt Bibi Netanyahu și prințul moștenitor saudit, Mohammed bin Salman, scrie Washington Post.
Deși serviciile de informații ale SUA nu identificaseră o amenințare iminentă asupra teritoriului american, balanța a fost înclinată de un lobby intens și coordonat exercitat de cei mai importanți aliați regionali ai Casei Albe.
Netanyahu a intensificat ideea că Iranul reprezintă o amenințare existențială care nu mai poate fi ignorată, în timp ce Mohammed bin Salman a desfășurat o strategie de diplomație dublă și în timp ce public pleda pentru soluții politice prin negociere, în privat l-a presat pe Trump prin mai multe apeluri telefonice, avertizând că orice ezitare va lăsa în urmă un Iran mult mai periculos.
Poziția lui MBS a fost întărită și de fratele său, ministrul saudit al Apărării, Khalid bin Salman, care a avut în ianuarie întâlniri cu ușile închise cu oficiali americani la Washington și a avertizat atunci cu privire la dezavantajele neexecutării unui atac asupra Iranului, au mai declarat surse politice pentru Washington Post.
Modul cu mânuși în care s-au purtat saudiții a fost generat de dorința de a vedea rivalul regional (Iranul șiit) îngenuncheat. Însă dorința asta a venit la pachet cu teama că infrastructura petrolieră critică a Arabiei Saudite ar putea fi atacată în urma unor represalii din partea Iranului.
Iar această axă de influență israeliano-saudită, indică jurnaliștii Washington Post, a reușit să transforme reticența a administrației Trump într-o ofensivă fără precedent asupra Iranului, menită să producă o schimbare de regim.
Pentru a justifica asaltul, Trump a invocat un „istoric de agresiuni” care începe cu revoluția din 1979, ignorând evaluările agențiilor de informații americane care susțineau că programul nuclear iranian fusese deja neutralizat în vara precedentă.
Washington Post mai relatează că în spatele ușilor închise, dinamica operațiunii de sâmbătă a fost accelerată de eșecul negocierilor de la Geneva, după ce trimișii speciali al lui Trump, Steve Witkoff și ginerele său Jared Kushner, s-au întors convinși că oficialii iranieni „se joacă” cu Washingtonul pentru a câștiga timp.
Iar percepția asta, alimentată de rapoartele venite din Israel și Arabia Saudită, l-a împins pe Trump într-o stare de frustrare maximă. Și în loc să opteze pentru o nouă rundă de sancțiuni asupra regimului de la Teheran, președintele SUA, spune Washington Post, a ales „opțiunea nucleară” a diplomației, adică forța brută exercitată din aer de armata americană, forță completată de puterea armatei israeliene și de sprijinul din teren în ceea ce privește informațiile. Mosadul a dovedit din nou că e unul dintre cele mai puternice un serviciu de informații din lume.
Altfel spus, Trump și-a asumat riscul imens de a crede că puterea aeriană a SUA poate restructura politica internă a Iranului, o națiune de aproximativ 90 de milioane de oameni, fără a implica trupe la sol. Mai multe voci internaționale spun că acest lucru e cam imposibil. Bordul editorial al celor de la Washington Post a indicat că este esențial să te gândești la finalul jocului atunci când decizi să ucizi liderii unei alte țări. Prin urmare, spune Washington Post, este prea devreme să numim cea mai riscantă decizie de politică externă a lui Trump din acest al doilea mandat „un eșec sau un succes”.Între timp, principalii aliați europeni ai Americii au subliniat sâmbătă că forțele lor nu au participat la atacul americano-israelian asupra Iranului, abținându-se de la a susține public operațiunea președintelui Donald Trump, chiar dacă unii oficiali au părut să ofere un sprijin tacit ofesivei împotriva regimului de la Teheran, mai notează Washington Post.
Tonul europenilor, în frunte cu Franța, Germania și Marea Britanie, a fost de precauție față de un conflict mai amplu.
