Mircea Abrudean , Președintele Senatului – Pentru prima dată în ultimii 35 de ani, statul își asumă un proces real de modernizare și eficientizare

February 26, 2026
3,959 Views
“Pentru prima dată în ultimii 35 de ani, statul își asumă un proces real de modernizare și eficientizare. Prin reformele promovate de Guvernul condus de Ilie Bolojan, în mod echitabil pe toate nivelurile ierarhice, administrația publică devine un partener de încredere pentru cetățeni.
Se reduc cheltuielile de funcționare ale statului astfel încât cetățenii să nu suporte povara suplimentară. Aparatul administrativ este optimizat de la comune până la cabinetele înalților demnitari.
Ca să ne facem o idee în cifre, impactul estimat cu reducerea a circa 45.600 de posturi, este de peste 1,6 miliarde lei în 2026 și peste 3 miliarde lei în 2027.
La pachet cu reforma administrației a fost promovată și ordonanța pentru relansare economică prin care susținem exportul, investițiile strategice și o serie de facilități pentru microîntreprinderi și antreprenori și o să vă dau aici doar câteva exemple:
▪️ se prelungește termenul de la 30 la 90 de zile pentru angajarea salariatului la microîntreprinderile nou-înființate;
▪️plafonul de 100.000 euro nu include vânzările ocazionale de mijloace fixe, dar acestea rămân în baza impozabilă;
▪️se va reveni la regimul de microîntreprindere fără restricții legate de aplicările anterioare;
▪️bonificațiile fiscale vor fi excluse din baza impozabilă a microîntreprinderilor.
Următorul pas este un buget echilibrat și responsabil, care să reducă deficitul și să stimuleze investițiile.” arată  clujeanul Mircea Abrudean , Președintele Senatului României

Leave A Comment