Votul de aur de la CCR. Ce s-a întâmplat la legea pensiilor speciale.
Mai întâi s-a votat amânarea.
Apoi s-a votat reforma.
România, pe scurt: întâi verificăm dacă putem fugi… și abia după aceea ne apucăm de treabă. 
Pasul 1: „Trimitem la CJUE?”
Aici a fost miza adevărată.
Pentru că „CJUE” în dosarele sensibile e ca butonul de pause: apeși și poți bloca totul până la doi ani.
judecătorul propus de UDMR s-a opus trimiterii la CJUE. El a avut votul de aur.
cei 4 judecători PSD au fost de acord cu trimiterea (adică, practic, cu amânarea).
Cu alte cuvinte:
UDMR a zis „hai să terminăm”, PSD a zis „hai să mai vedem”.
Pasul 2: votul pe fond, legea pensiilor speciale
După ce n-a mai mers schema cu CJUE, s-a trecut la votul pe lege.
Și aici s-a întâmplat partea interesantă:
Unul dintre judecătorii considerați „PSD” a trecut de partea taberei care a spus: Constituțional.
Rezultatul: 6–3.
Adică reforma a trecut, dar cu o morală simplă: dacă n-aveai un singur vot care să se rupă, rămâneam în „procedură” până la pensie.
Când e vorba de bani publici și privilegii, apar brusc:
„nu e clar”
„trebuie analizat”
„să ne pronunțe Europa”
„mai discutăm”
Iar când e vorba de restul populației:
„se aplică de luni”.
De reținut (că asta e știrea politică)
1. Votul UDMR a fost pivotul care a blocat drumul spre CJUE (și amânarea de până la doi ani).
2. Votul 6–3 arată că reforma a trecut, dar la limită de sistem, nu din convingere generală.
3. Iar PSD, cu amenințări în coaliție pe buget și cu „grijă” de pensiile speciale, pare că joacă aceeași piesă:
când e greu, facem „procedură”.
3. Dacă reforma a trecut cu 6–3, înseamnă că sistemul s-a schimbat… sau că doar n-a mai avut unde să fugă?
