
SPECTACOL PREZENTAT DE TEATRUL MUZICAL AMBASADORII
Bambi – Povestea pădurii este un spectacol dedicat spectatorilor de toate vârstele, care readuce la viață una dintre cele mai emoționante și îndrăgite povești despre natură, prietenie și maturizare. Plin de sensibilitate și imaginație, spectacolul explorează teme esențiale pentru dezvoltarea copiilor și tinerilor: inocența copilăriei, descoperirea lumii, puterea prieteniei și spiritul de sacrificiu.În același timp, producția abordează o temă extrem de actuală – fragilitatea naturii în fața intervenției omului și consecințele pe care acestea le au asupra animalelor și mediului înconjurător. Prin această perspectivă, spectacolul devine mai mult decât o poveste fermecătoare: un adevărat semnal de alarmă și un îndemn la responsabilitate față de lumea în care trăim.
Regia este semnată de Tony Adam Horațiu, un creator dedicat teatrului pentru copii, cunoscut pentru deschiderea sa înspre universul celor mici și pentru implicarea profundă în munca regizorală.
„Într-o manieră ce împletește partitura dramatică cu muzica, dansul, elemente acrobatice și multimedia, montarea este una dinamică, potrivită publicului de azi, atras de tehnologie și de tot ce este nou. Spectacolul propune o abordare modernă a textelor și a producțiilor pentru copii, punând accent pe cunoașterea de sine și pe legătura cu tot ceea ce ne înconjoară”, spune regizorul.














