Anul 2025 a însemnat pentru întreaga echipă a Instituției Prefectului- Județul Cluj, un efort constant de a fi aproape de cetățeni și de nevoile reale ale comunităților din județ. Toate ședințele, ordinele emise, audiențele, titlurile de proprietate semnate sau proiectele implementate au avut la bază dorința de a construi o administrație corectă, deschisă și eficientă. Am pus un accent deosebit pe dialog, pe respectarea legalității și pe modernizarea instituției, pentru că sunt convinsă că doar prin muncă, responsabilitate și colaborare putem oferi clujenilor servicii publice de calitate și soluții durabile.
Doresc să le mulțumesc colegilor mei subprefecți, doamnei Maria Buzaș- Fekete și domnului Florentin Burz, doamnei Comisar Șef Adela Orosan- Șef al Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte (SPCP), doamnei Comisar Șef Carmen Dan- Împuternicit Șef Serviciu Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV), tuturor funcționarilor din cadrul instituției, ai SPCP și SPCRPCIV, pentru profesionalismul, responsabilitatea și dedicarea de care au dat dovadă zi de zi. Mulțumesc, de asemenea, serviciilor publice deconcentrate, autorităților administrației publice locale, instituțiilor județene și naționale, precum și tuturor partenerilor instituționali cu care am colaborat pe parcursul anului 2025. Fără sprijinul, dialogul și implicarea lor constantă, rezultatele prezentate în acest raport nu ar fi fost posibile.
În egală măsură, doresc să adresez mulțumiri cetățenilor județului Cluj, pentru încrederea acordată, pentru spiritul civic, pentru răbdare și pentru implicarea activă în relația cu administrația publică. Propunerile sau sesizările venite din partea cetățenilor au reprezentat repere esențiale în activitatea noastră, ne-au ajutat să identificăm probleme reale și să găsim soluții adaptate nevoilor comunității. Dialogul constant cu clujenii rămâne un pilon fundamental al activității noastre.
Totodată, mulțumesc reprezentanților mass-media pentru profesionalismul, obiectivitatea și promptitudinea cu care au reflectat activitatea Instituției Prefectului- Județul Cluj. Prin informarea corectă și transparentă a opiniei publice, mass-media a contribuit la consolidarea încrederii cetățenilor în instituțiile statului și la menținerea unui dialog deschis între administrație și comunitate.
Rezultatele raportului de activitate al Instituției Prefectului sunt meritul unei echipe dedicate și reprezintă angajamentul nostru ferm de a continua, cu seriozitate și implicare, în slujba județului Cluj”- Maria Forna, Prefectul județului Cl


















