𝐎 𝐧𝐨𝐮𝐚̆ 𝐞𝐝𝐢𝐭̦𝐢𝐞 𝐌𝐢𝐧𝐞𝐫𝐚𝐥𝐢𝐚 𝐥𝐚 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥 𝐄𝐭𝐧𝐨𝐠𝐫𝐚𝐟𝐢𝐜 𝐚𝐥 𝐓𝐫𝐚𝐧𝐬𝐢𝐥𝐯𝐚𝐧𝐢𝐞𝐢

U𝑛 𝑚𝑜𝑡𝑖𝑣 𝑖̂𝑛 𝑝𝑙𝑢𝑠 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑎 𝑖𝑒𝑠̦𝑖 𝑑𝑖𝑛 𝑐𝑎𝑠𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝑎 𝑣𝑖𝑧𝑖𝑡𝑎 𝑐𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢𝑙 𝐶𝑙𝑢𝑗𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑙𝑎 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡 𝑠𝑓𝑎̂𝑟𝑠̦𝑖𝑡 𝑑𝑒 𝑠𝑎̆𝑝𝑡𝑎̆𝑚𝑎̂𝑛𝑎̆: 𝑀𝑢𝑧𝑒𝑢𝑙 𝐸𝑡𝑛𝑜𝑔𝑟𝑎𝑓𝑖𝑐 𝑎𝑙 𝑇𝑟𝑎𝑛𝑠𝑖𝑙𝑣𝑎𝑛𝑖𝑒𝑖, 𝑖𝑛𝑠𝑡𝑖𝑡𝑢𝑡̧𝑖𝑒 𝑑𝑒 𝑐𝑢𝑙𝑡𝑢𝑟𝑎̆ 𝑑𝑖𝑛 𝑠𝑢𝑏𝑜𝑟𝑑𝑖𝑛𝑒𝑎 𝐶𝑜𝑛𝑠𝑖𝑙𝑖𝑢𝑙𝑢𝑖 𝐽𝑢𝑑𝑒𝑡̧𝑒𝑎𝑛, 𝑔𝑎̆𝑧𝑑𝑢𝑖𝑒𝑠̧𝑡𝑒, 𝑝𝑎̂𝑛𝑎̆ 𝑑𝑢𝑚𝑖𝑛𝑖𝑐𝑎̆, 5 𝑜𝑐𝑡𝑜𝑚𝑏𝑟𝑖𝑒, 𝑆𝑎𝑙𝑜𝑛𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑇𝑜𝑎𝑚𝑛𝑎̆ 𝑀𝑖𝑛𝑒𝑟𝑎𝑙𝑖𝑎.

𝐸𝑣𝑒𝑛𝑖𝑚𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑎𝑟𝑒 𝑙𝑜𝑐 𝑖̂𝑛 𝐺𝑎𝑙𝑒𝑟𝑖𝑎 𝐶𝑒𝑙𝑙𝑎𝑟𝑖𝑢𝑚 𝑎 𝑀𝑢𝑧𝑒𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑠𝑖𝑡𝑢𝑎𝑡 𝑝𝑒 𝑠𝑡𝑟𝑎𝑑𝑎 𝑀𝑒𝑚𝑜𝑟𝑎𝑛𝑑𝑢𝑚𝑢𝑙𝑢𝑖, 𝑙𝑎 𝑛𝑟. 21, 𝑑𝑖𝑛 𝐶𝑙𝑢𝑗-𝑁𝑎𝑝𝑜𝑐𝑎.

𝘌𝘥𝘪𝘵̦𝘪𝘢 𝘥𝘪𝘯 𝘢𝘤𝘦𝘴𝘵 𝘢𝘯 𝘱𝘳𝘦𝘻𝘪𝘯𝘵𝘢̆ 𝘶𝘯 𝘮𝘢𝘵𝘦𝘳𝘪𝘢𝘭 𝘣𝘪𝘯𝘦𝘤𝘶𝘯𝘰𝘴𝘤𝘶𝘵 𝘪̂𝘯 𝘭𝘶𝘮𝘦𝘢 𝘣𝘪𝘫𝘶𝘵𝘦𝘳𝘪𝘪𝘭𝘰𝘳 – 𝘤𝘩𝘪𝘩𝘭𝘪𝘮𝘣𝘢𝘳𝘶𝘭 (𝘢𝘮𝘣𝘳𝘢). 𝘋𝘦𝘴̦𝘪 𝘦𝘴𝘵𝘦 𝘶𝘯 𝘮𝘢𝘵𝘦𝘳𝘪𝘢𝘭 𝘰𝘳𝘨𝘢𝘯𝘪𝘤, 𝘥𝘢𝘵𝘰𝘳𝘪𝘵𝘢̌ 𝘷𝘦𝘤𝘩𝘪𝘮𝘪𝘪 𝘴𝘢𝘭𝘦 𝘴̦𝘪 𝘮𝘰𝘥𝘶𝘭𝘶𝘪 𝘥𝘦 𝘧𝘰𝘳𝘮𝘢𝘳𝘦 𝘢 𝘧𝘰𝘴𝘵 𝘢𝘴𝘰𝘤𝘪𝘢𝘵 𝘭𝘶𝘮𝘪𝘪 𝘮𝘪𝘯𝘦𝘳𝘢𝘭𝘦𝘭𝘰𝘳.

Chihlimbarul (sau ambra) este rǎșina fosilizatǎ a unor conifere care au crescut pe Pǎmânt cu zeci de milioane de ani în urmǎ. Rǎșina, care este azi chihlimbar, se prelingea din trunchiurile copacilor prin crǎpǎturi spre pǎrțile lor exterioare.

Ȋn condiții extreme, copacii secretau rǎșina excesiv, ca răspuns la schimbǎrile bruște ale climei sau condițiilor de mediu (ex. o erupție vulcanicǎ). Formându-se în condiții de cǎldurǎ și presiune de-a lungul timpului geologic, chihlimbarul pierde compușii volatili întǎrindu-se într-o “piatrǎ de podoabǎ” spectaculoasǎ. Varietatea de culori este mare, de la galben auriu la portocaliu roșiatic, de la alb lǎptos pânǎ la maro închis, devenind astfel un material deosebit de apreciat în lumea bijuteriilor.

Chihlimbarul poate pluti pe apă săratǎ ceea ce a făcut ca popoarele antice sǎ îl numeascǎ “piatra de mare”. Vikingii foloseau chihlimbarul ca monedă de schimb având valoarea aurului.

Grecii antici au descoperit cǎ prin frecarea de un material, chihlimbarul genereazǎ electricitate staticǎ și l-au numit “electron”. Romanii considerau chihlimbarul ca având puteri vindecǎtoare și calitǎți magice, fiind folosit în tratamente sau în ceremonii. Pentru a ajunge cât mai ușor la aceasta resursǎ a fost stabilită o rută comercială numită „Drumul Chihlimbarului”, care lega Roma de coasta Mării Baltice.

Ȋn Evul Mediu, pe teritoriul Ordinului Teutonic, s-a stabilit dreptul exclusiv de a comercializa chihlimbar iar deținerea ilegală de obiecte din chihlimbar era pedepsită. Ȋn secolul al -XVIII-lea, chihlimbarul a fost considerat atât de prețios încât, la comanda Ţarului Rusiei, meșteri polonezi din Gdansk au decorat o întreagǎ salǎ a Palatului din Sankt Petersburg folosind tone de chihlimbar – “Sala de chihlimbar”.

Ȋn zilele noastre, sursa principalǎ de chihlimbar este țǎrmul Mǎrii Baltice. Ȋn lume mai apare în cantitǎți mici în Indonezia și Republica Dominicanǎ. O raritate o reprezintǎ ocurența de chihlimbar din România, județul Buzǎu, satul Colți. Aici s-a format un chihlimbar de culoare roșiatic închis, denumit Rumanit. Ceea ce face chihlimbarul fascinant este faptul cǎ ascunde mistere de milioane de ani conservate în micile bucǎți aurii, într-un mod cum niciun alt material nu a reușit.