Designeri vestimentari reînvie, în premieră naţională, piese vestimentare istorice din patrimoniul Muzeului Etnografic al Transilvaniei
“Portul popular – noi valenţe şi sursă de inspiraţie” reprezintă o ocazie unică de utilizare, a unei părţi a patrimoniului material (costume populare), ca sursă de inspiraţie şi creaţie pentru 14 designeri vestimentari, consacraţi și emergenți care utilizează frecvent în creaţiile lor diverse motive şi elemente tradiţionale.
Fiecare dintre aceşti artiști au elaborat, pe o perioadă de aproximativ 7 luni, de la începutul lui 2025, ansambluri vestimentare unicat ce au la baza conceptului, obiecte vestimentare, piese ale portului popular, aflate în patrimoniul Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca.
Elemente de unicitate ale proiectului:
Este pentru prima oară când designeri români sunt implicaţi într-un astfel de proiect creativ, de a da viaţă nouă unui obiect de patrimoniu.
Este pentru prima oară când un muzeu etnografic din România găzduieşte un astfel de eveniment.
Este prima oară când o ţinută primeşte, în cadrul aceleiaşi expoziţii o dublă valoare vestimentară (tradiţională şi modernă).
Intenția prioritară a acestui proiect inedit inițiat de Muzeul Etnografic al Transilvaniei este recontextualizarea filonului tradițional. Ne dorim să aflăm modul în care un veșmânt tradițional cu valoare intrinsecă dovedită, poate fi valorizat cum se cuvine, în societatea actuală și, totodată ar putea fi integrat în construcția unei vestimentații de zi cu zi.
Un proiect inedit care implică designerii români într-un proces de creație corelat, cu piesa de patrimoniu. Aici va fi perceptibilă abilitatea, dar și capacitatea de adaptare la creația cu temă impusă, contrar obișnuințelor fiecăruia de a concepe sau crea. Este despre un fel de a-ți depăși propriile limitări în scopul reactualizării, redefinirii unui obiect cu valoare materială și, deopotrivă, imaterială. (Călina Langa, designer vestimentar și coordonator al proiectului)
…..














