
“Cel mai longeviv festival de operă în aer liber din România se pregătește de o ediție plină de surprize. Între 23 și 29 iunie, Opera Aperta invită publicul meloman la o călătorie ce trece prin operă, musical, lucrări clasice reinterpretate în beat-uri electronice și spectacole în locații neconvenționale. Nu lipsesc din program reprezentațiile în aer liber ce adună împreună, an de an, mii de spectatori îndrăgostiți de Verdi sau Puccini.
20 de evenimente – 400 de artiști – 10 premiere pentru Cluj. Ediția din 2025 a Festivalului Internațional Opera Aperta se desfășoară sub sloganul Muzica e pretutindeni, o traducere a dorinței de a provoca la experiențe artistice unice, despre care publicul va vorbi pentru mult timp.
Printre premierele pregătite se numără și „un show cu mult ștaif”, un musical cu accente de cabaret satiric, plin de contraste, mereu în vârful listei fanilor artei dramatice. Opera de 3 parale – una dintre cele mai iubite producții din România – ajunge pe scena Operei române clujene în data de 24 iunie, începând cu ora 18:30, în Sala Mare a Operei române clujene! Nominalizată și premiată în mod repetat, de-a lungul anilor, versiunea artistică regizată de Răzvan Mazilu se joacă în mod constant cu casa închisă la Teatrul Excelsior din București.
34 de violoncele într-un singur concert! Răzvan Suma și Emeric Kostyak sunt doar doi dintre violonceliștii foarte cunoscuți ce au acceptat provocarea Cell’Opera, un show cu un ansamblu special format aproape exclusiv din violoncele, sub bagheta maestrului dirijor Tiberiu Soare. Spectacolul este programat marți, 24 iunie, în curtea interioară UBB.
Ediția a IX-a a Opera Aperta va fi un tur de forță pentru spectatorii ce vor dori să nu rateze niciunul dintre evenimentele din seria Midnight Concerts. Vineri, 27 iunie, atât de familiarele Anotimpuri ale lui Vivaldi se transformă într-o experiență imersivă totală, la MINA. The Four Seasons Recomposed înseamnă o curajoasă revizitare a lucrării clasice ce prinde ritmuri electronice, pop și jazz în viziunea compozitorului Max Richter. Interpretarea oferită, la Cluj, de Aperto Chamber Orchestra, promite publicului o nouă viziune a bijuteriei baroce.
Tot vineri, 27 iunie, la miezul nopții, dar în Iulius Mall Atrium, ne vom bucura de măiestria lui Vladimir Petrov în recitalul de pian Nocturnes. Pianistul are în palmares premii de interpretare și vânzări de albume ce confirmă entuziasmul criticilor după fiecare concert susținut de acesta. În aceeași noapte, dar sub cerul liber din Piața Unirii, Duo Kitharsis, va avea loc un recital de chitară susținut de Alexandra Petrișor și Dragoș Horghidan.
O raritate pe scenele din România, concertele pentru harpă își găsesc acum, locul, în programul Opera Aperta, sâmbătă, 28 iunie, la miezul nopții. Recitalul Whispers for Two Harps este susținut de Alisa Sadikova și Delia Băcneanu, un program ce trece de la variațiuni inspirate de Mozart și transcripții impresionante ale lucrărilor lui Bach, Franck sau Fauré.
Un tango, la miezul nopții? Absolut! Pentru cei ce vor să trăiască muzica în mișcare, Cluj Tango Nights reunește o orchestră întreagă, soliști și dansatori, în Atrium Iulius Mall – un spațiu rezervat exclusiv mișcărilor barrida și sacada.
Ia parte la magia festivalului și bucură-te din plin de evenimentele preferate!”
Programul complet: https://operacluj.ro/opera-aperta-2025/














