n cadrul conferinței de presă susținute la sediul forului administrativ județean, domnul Președinte Alin Tișe a anunțat faptul că o altă investiție din domeniul medical , respectiv proiectul „Extinderea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca, etapele 2, 3 și 4” a fost declarat câștigător, intrând în etapa de contractare.
Investiția de la nivelul Ambulatoriului Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, pentru care va fi semnat contractul de finanțare zilele următoare următoare, are o valoare totală de 78.367.650 lei, cu TVA inclus, și un termen de execuție de 3 ani, fondurile fiind obținute prin Programul Sănătate.
Se intenționează amenajarea Centrului Integrat de chirurgie avansată minim invazivă la etajul 5, corp B, modernizarea și reabilitarea Laboratorului de recuperare medicală, medicină fizică și balneologie, precum și reabilitarea completă a exteriorului clădirii situate pe strada Moților, la numărul 19.
Laboratorul de recuperare medicală, medicină fizică și balneologie va fi reconfigurat în întregime, prin intervenții asupra întregului nivel demisol al corpului A. Vor mai fi amenajate două bazine, pentru copii și adulți, în vederea dezvoltării serviciilor de hidrokinetoterapie la demisolul clădirii corpului A, vor fi create circuitele separate pentru copii și adulți pentru fiecare din serviciile oferite în cadrul Laboratorului, urmând a fi amenajate și vestiare cu acces separat și spațiile specifice procedurilor de recuperare.
Prin realizarea lucrărilor din cadrul celei de a treia etape – amenajarea Centrului Integrat de chirurgie avansată minim invazivă, unic în România – se mărește configurația și suprafața spațiilor medicale, se introduc noi funcțiuni, printre care trei săli de operații pentru ortopedie/dermatologie, chirurgie generală și ginecologie, trei saloane pentru pacienți, săli de tratament etc. Totodată, va fi construit un lift exterior adiacent clădirii și zonelor actuale de lifturi și va fi amenajat un ascensor pentru pacienți, dimensionat pentru transportul cu targa.
Printre operațiunile propuse pentru reabilitarea completă a exteriorului clădirii se numără înlocuirea tâmplăriei existente cu o tâmplărie cu coeficient termic ridicat, termoizolarea pe interior a fațadei clădirii pentru sporirea coeficientului termic, instalarea unor sisteme de climatizare, realizarea instalațiilor de ventilație, amplasarea panourilor fotovoltaice și înlocuirea instalației electrice interioare.