Aşa îţi menţii creierul tânăr şi previi boala Alzheimer!

May 10, 2024
128 Views

Pentru a preveni declinul cognitiv, sunt importante atât stilul de viaţă şi alimentaţia, cât şi unele obiceiuri pe care este bine să le includem în rutina zilnică.

Persoanele care au un stil de viață mai sănătos au mai puține riscuri să dezvolte demență în decurs de 8 ani, chiar dacă prezintă risc genetic, arată un studiu recent. Şi nu este singurul de acest fel. Totuși, dincolo de obiceiurile generale sănătoase, s-a demonstrat că există activități specifice care stimulează puterea creierului și previn declinul cognitiv.

Ce sunt exercițiile pentru creier?
Tot ce stimulează creierul este considerat un exercițiu și poate fi vorba despre o diversitate de acțiuni, de la jocuri puzzle și lectură până la practicarea sporturilor și dialogul cu oamenii. Cheia exercițiilor pentru creier este că, pentru a fi cu adevărat eficiente, trebuie să te solicite să participi activ la ele. Lucrurile pasive, cum ar fi privitul la televizor, oferă o anumită stimulare vizuală, dar nu asigură și o implicare activă a creierului, explică dr. Douglas Scharre, directorul Diviziei de Neurologie Cognitivă a Centrului Medical Wexner din Ohio.

Fă sport!
Se pare că unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poți face pentru creier este să ai o rutină în privința sportului. Mişcarea crește fluxul de sânge către creier, reduce riscul de accident vascular cerebral, de hipertensiune arterială și de diabet (factori de risc pentru dezvoltarea problemelor de memorie) și scade inflamația, care este implicată și în demență. Iar dacă vrei să duci beneficiile exercițiilor fizice la un nivel superior, joacă un sport de echipă! Pe lângă exercițiile fizice, cercetările arată că sportul necesită să iei decizii rapide și să rezolvi probleme, oferind și oportunitatea de a comunica.

Socializează
Întâlnirea cu alți oameni este extrem de bună pentru creier. Oferă o stimulare complexă pentru că îți folosești memoria, văzul, auzul, limbajul, iar creierul este stimulat pentru că zone cerebrale întregi sunt implicate și integrate în comunicarea socială.

Învață o limbă nouă
Cunoașterea a 2 limbi străine susține un creier sănătos. O meta-analiză din 2020 a constatat că persoanele care sunt bilingve dezvoltă demență la o vârstă mai înaintată decât persoanele care vorbesc o singură limbă. Poate părea complicat și costisitor, dar acum există aplicații de învățare a limbilor străine, iar unele sunt complet gratuite.

Rezolvă puzzle, sudoku şi rebusuri
Când rezolvi un puzzle sunt activate diferite părți ale creierului, iar acest lucru poate ajuta la menţinerea sănătăţii cerebrale. Sudoku este grozav pentru logică, de care răspunde partea frontală a creierului. Cuvintele încrucișate sporesc abilitățile de a memora cuvinte noi, iar puzzle-urile pot fi importante pentru memoria și orientarea vizuală și spațială.

Cântă la un instrument
Interpretarea muzicii necesită să activezi simultan și memoria, și auzul, și mișcarea precisă, care presupune folosirea instrumentului muzical. Un studiu a constatat că persoanele de peste 60 de ani care au luat lecții de pian au obținut scoruri mai mari la testele de memorie și atenție decât persoanele care nu au cântat la un instrument.

Meditează
Persoanele cu deficiențe cognitive ușoare sau cu boală Alzheimer ușoară care au făcut 30 de minute de meditații ghidate în fiecare zi, timp de 6 luni au prezentat o degenerare mai lentă în zone cruciale ale creierului decât persoanele care nu au practicat meditația.

Stimulează-ți simțurile
Optează pentru activități care necesită utilizarea mai multor simțuri, de exemplu, mirosurile mâncărurilor și ale băuturilor, textura obiectelor, formele și sunetele. Cercetările sugerează că atunci când simțurile interacționează ne ajută să ne amintim mai bine lucrurile.

Dormi suficient
Un un somn de calitate este esențial pentru creier. De fapt, somnul ajută la îmbunătățirea memoriei, la reglarea metabolismului și la reducerea oboselii mentale. Când dormim, creierul nostru este ocupat cu eliminarea toxinelor și reorganizarea, așa că, dacă nu beneficiezi de cel puțin 7 ore de somn pe noapte, nu este de mirare că gândirea devine confuză.

Leave A Comment