Comercianților le este interzis să le mai vândă minorilor băuturi energizante, conform unei legi promulgate luni de către președintele Klaus Iohannis. Actul normativ prevede amenzi de până la 30.000 de lei pentru amenzi magazinele care încalcă aceste prevederi, în funcţie de gravitatea faptei.
Actul normativ vizează modificarea şi completarea Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, scrie Agerpres.
Conform legii, băuturile energizante conţin combinaţii variate de carbohidraţi vitamine, minerale, cu două sau mai multe substanţe, precum cafeină, taurină, carnitină, guarana, glucuronolactona şi alţi compuşi cu efect de stimulare a sistemului nervos central.
Potrivit expunerii de motive, actul normativ reglementează interzicerea comercializării băuturilor energizante care conţin combinaţii variate de carbohidraţi vitamine, minerale, cu două sau mai multe substanţe precum cafeină, taurină, carnitină, guarana, glucuronolactona şi alţi compuşi cu efect de stimulare a sistemului nervos central în incinta unei instituţii de învăţământ, a unei instituţii de sănătate ori destinate ocrotirii speciale a unor categorii de persoane defavorizate.
Un amendament adoptat de Parlament stipulează că reprezintă contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, conform legii penale, să fie considerate infracţiuni: comercializarea sau oferirea cu titlu gratuit, inclusiv prin automate comerciale, a băuturilor energizante către minori de către unităţile autorizate să le comercializeze.
Operatorii economici care încalcă aceste prevederi vor fi amendaţi cu sume de până la 30.000 de lei, în funcţie de gravitatea faptei. În cazul repetării contravenţiilor prevăzute de proiect, se dispune, de asemenea, măsura suspendării activităţii localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 şi 30 de zile.
Foto: dreamstime.com