Proiectul care interzice dreptul de a conduce timp de 10 ani pentru șoferii prinși băuți sau drogați a fost votat

December 14, 2023
346 Views

Senatorul PSD Robert Cazanciuc anunţă că a fost votat proiectul legislativ care prevede, printre altele, interzicerea dreptului de a conduce pe o perioadă de până la 10 ani în cazul şoferilor depistaţi sub influenţa drogurilor sau alcoolului.
„Senatul a votat astăzi legea prin care șoferii condamnați pentru conducerea vehiculelor băuți sau drogați pierd dreptul de a redobândi permisul pentru o perioadă de până la 10 ani. Așa cum am promis, continuăm planul de măsuri pentru reducerea numărului de morți pe drumurile României, declasând-o de pe primul loc la decesele rutiere, în ultimii șase ani După #LegeaAnastasia, a venit, ținându-mi promisiunea, modificarea legislativă prin care șoferii prinși cu alcoolemie mai mare de 0,8/mie sau drogați nu mai pot redobândi permisul în decurs de până la 10 ani. Legea merge pentru decize finală la Camera Deputaților”, a postat pe Facebook Robert Cazanciuc.

Alte noi prevederi stipulează că „administrarea sau remiterea, fără reţetă medicală, de produse susceptibile a avea efecte psihoactive unei persoane” şi “îndemnul la consumul fără drept de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prin orice mijloace”, se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 5 ani, respectiv cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.

Leave A Comment