ANM: Răcire a vremii şi ploi mai consistente din 25 octombrie şi după 2 noiembrie

October 24, 2023
353 Views

Vremea va intra într-un proces de răcire pe parcursul următoarelor două săptămâni, în majoritatea regiunilor, deşi valorile termice maxime vor ajunge chiar şi la 27 de grade, iar ploile îşi vor face simţită prezenţa începând de la jumătatea acestei săptămâni, dar şi în primele zile ale lunii următoare, se arată în prognoza publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada 23 octombrie – 5 noiembri
…….
În Transilvania, în primele trei zile ale intervalului, va fi vreme caldă cu maxime în jurul a 22 de grade, după care până la finalul lunii octombrie sunt estimate valori uşor mai scăzute spre o medie de 18 – 19 grade. Tendinţa va fi de scădere, începând cu 1 noiembrie, iar media temperaturilor maxime va scădea spre 13 – 14 grade. Totodată, temperaturile minime vor fi mai ridicate decât în mod obişnuit, cu o medie cuprinsă între 6 şi 10 grade, respectiv valori mai scăzute în primele zile din noiembrie. Ulterior datei de 25 octombrie, probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată
……
La munte, la începutul perioadei, vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă, cu o medie a maximelor termice cuprinsă între 13 şi 16 grade. În intervalul 26 – 31 octombrie, media acestora va fi de 10 – 12 grade, iar apoi va scădea la valori de 8 – 10 grade, la începutul lunii noiembrie. În ceea ce priveşte media temperaturilor minime, aceasta se va menţine pozitivă în ambele săptămâni, cu valoarea cea mai mare în data de 25 octombrie, când vor fi 9 grade. Cele mai mici minime termice sunt estimate în ultima parte a intervalului, respectiv valori de 2 – 3 grade. Începând din 25 octombrie, temporar se vor semnala precipitaţii, cantităţi mai însemnate de apă fiind în perioada 26 – 30 octombrie şi, din nou, după 2 noiembrie.

Leave A Comment