Câştigul salarial mediu net a scazut cu 35 de lei, in iulie, la 4.565 de lei (Statistica)

September 13, 2023
149 Views

Câştigul salarial mediu net a fost 4.565 lei în iulie, în scădere cu 35 lei (-0,8%) faţă de luna anterioară, valoarea cea mai mică menţinându-se în hoteluri şi restaurante, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, transmise marţi AGERPRES.

În luna iulie 2023, câştigul salarial mediu brut a fost 7.317 lei, cu 47 lei (-0,6%) mai mic decât în luna iunie 2023. Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), 10.584 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, 2.546 lei.

Comparativ cu luna iulie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 14,8%.

Potrivit INS, indicele câştigului salarial real a fost 104,9% în iulie 2023 faţă de luna iulie 2022. Indicele câştigului salarial real a fost 99,1% în luna iulie 2023 faţă de luna iunie 2023. Raportat la luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 232,6%, cu 2,1 puncte procentuale mai mic decât cel înregistrat în luna iunie 2023.

În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători, în special în lunile luate ca bază de comparaţie (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an. Evoluţia câştigului salarial real depinde, atât de fluctuaţiile câştigului salarial mediu net, cât şi de rata inflaţiei.

Conform INS, în luna iulie 2023, nivelul câştigului salarial mediu net a înregistrat, în aproape egală măsură, atât scăderi, cât şi creşteri faţă de luna precedentă.

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna iunie 2023 au fost cauzate de acordarea în lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.

……

Leave A Comment