Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 140/2021 privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare de bunuri.
Actul normativ are ca obiect de reglementare transpunerea prevederilor Directivei (UE) 2019/771 a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 mai 2019 privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare de bunuri, de modificare a Regulamentului (UE) 2017/2394 şi a Directivei 2009/22/CE şi de abrogare a Directivei 1999/44/CE, în contextul îndeplinirii angajamentelor ce îi revin României şi care derivă din calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene, în ceea ce priveşte asigurarea transpunerii corecte şi integrale a acquis-ului european. Astfel, se stabileşte cadrul legal privind contractele de vânzare încheiate între vânzător şi consumator, în special norme privind conformitatea bunurilor cu contractul, măsurile corective în caz de neconformitate, modalităţile de punere în aplicare a respectivelor măsuri corective, precum şi garanţiile comerciale în scopul asigurării unui nivel ridicat de protecţie a consumatorilor şi a bunei funcţionări a pieţei interne.
“Consumatorii beneficiază de înlocuirea bunurilor în cazul în care neconformitatea acestora este constatată la scurt timp după livrare, fără a depăşi 30 de zile calendaristice”, mai prevede legea.