Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă a crescut la 63,1 %, in 2022

April 21, 2023
433 Views

Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 63,1%, în anul 2022, în creştere faţă de anul anterior cu 1,2 puncte procentuale, conform datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică.

În anul 2022, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de 20-64 ani a fost de 68,5%, în creştere faţă de anul anterior cu 1,4 puncte procentuale.

Anul trecut, populaţia activă a României era de 8,27 milioane de persoane, din care 7,806 milioane erau persoane ocupate şi 464.400 erau şomeri.

Conform INS, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 63,1%, în creştere faţă de anul anterior cu 1,2 puncte procentuale. Ca şi în anii anteriori, rata de ocupare a fost mai mare la bărbaţi (71,5%, faţă de 54,4% la femei).

Pe medii de rezidenţă, rata de ocupare a fost mai mare în mediul urban (68,6%, faţă de 56,3% în mediul rural). Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 19,7%, iar cea a persoanelor vârstnice (55-64 ani) de 46,7%.

Potrivit INS, nivelul cel mai ridicat al ratei de ocupare pentru persoanele în vârstă de muncă s-a înregistrat în rândul absolvenţilor învăţământului superior (89,5%). Erau ocupate 64,6% dintre persoanele cu nivel mediu de educaţie şi 36,6% dintre cele cu nivel scăzut de educaţie.

Salariaţii, al căror număr a crescut faţă de anul precedent (+73.000 persoane), au deţinut în continuare cea mai mare pondere (85,3%) în totalul populaţiei ocupate. În anul 2022 lucrătorii pe cont propriu şi lucrătorii familiali neremuneraţi reprezentau 13,3% din populaţia ocupată.

……

Leave A Comment