INS : Pe parcursul ultimilor 30 de ani avem o scadere a populatiei de aproape 4 milioane

January 21, 2023
139 Views

România a înregistrat o scădere a populaţiei cu 4 milioane de persoane în ultimii 30 de ani, iar în 2021 nivelul acesteia era similar cu cel din 1966, a afirmat vineri preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS), Tudorel Andrei, la conferinţa “Îmbătrânirea populaţiei rezidente, un fenomen greu de oprit”.

“Observăm că pe parcursul ultimilor 30 de ani avem o scădere a populaţiei de aproape 4 milioane, iar dacă ne comparăm cu anul 1966 populaţia României din 2021 este la nivelul celei din 1966. Piramida vârstelor este un instrument foarte important pentru a vedea nu numai structura pe cele două vârste, dar care este impactul unor decizii politice, al unor schimbări politice sau al unor momente importante din istoria unei ţări. Şi aici practic ce ar trebui să observăm? În primul rând că avem două piramide. Avem piramida vârstelor de la ultimele două recensăminte şi ce observăm. Observăm o scădere a bazei, deci practic o scădere a populaţiei rezidente tinere atât la recensământul din 2011 cât şi la recensământul din 2021. Aici aş face o observaţie. Se observă că la recensământul din 2021 baza este şi mai mică şi avem la nivelul populaţiei de sub un an o scădere cu 18%. Această cohortă poate să crească în perioada următoare întrucât veţi vedea ceva. Efectul migraţiei internaţionale, cel puţin din perioada 2002 – 2013, 2014 este o perioadă de vârf, se concretizează în această perioadă prin copii născuţi în străinătate şi înregistraţi în România după o anumită perioadă. Şi veţi vedea că este posibil ca această bază să fie ameliorată în perioada următoare întrucât copii care s-au născut în 2021 pot fi înregistraţi şi pot rămâne în populaţia rezidentă, că şi aici sunt două categorii: îi înregistrezi dar pleacă şi atunci sunt consideraţi persoane care migrează sau sunt înregistraţi şi rămân şi atunci sunt persoane care rămân în populaţia rezidentă”, a declarat Tudorel Andrei.

El a spus că în 1967 s-au născut peste 527.000 de copii, dublu faţă de ceea ce s-a născut în perioada următoare. Creşterea are legătură cu hotărârea legislativă care a interzis aproape complet avorturile în România. Pe o perioadă scurtă, de un an sau doi, familiile nu au putut să se adapteze, dar pe o perioadă de câţiva ani numărul de nou născuţi a început să scadă. O altă înăsprire a legislaţiei a intervenit în 1973, precum şi alta pe parcursul anilor 1980.

Tudorel Andrei a menţionat că s-a ajuns în 1990 la 23 de milioane de locuitori, iar “visul” era să se ajungă la 30 de milioane de persoane în anul 2000.

Preşedintele INS a precizat, de asemenea, că populaţia rezidentă din 2021 a scăzut în raport cu 2011 cu 5,3%, iar în raport cu 2002 s-a micşorat cu 12,1%. Ritmul scăderii populaţiei rezidente s-a redus, dar este la o valoarea apreciabilă. Fenomenul este prezent la nivelul ţărilor din estul Europei. Bulgaria a avut o contracţie a populaţie între cele două recensăminte de peste 11%, iar Croaţia tot cu 11%. În Polonia contracţia a fost de sub 1%, iar Cehia a avut o creştere.

…..

Leave A Comment

%d bloggers like this: