Primele rezultate ale Recensământului 2022: Populația României a scăzut la 19.053.815 locuitori

December 31, 2022
127 Views

Populația rezidentă a țării a scăzut la 19.053.815 locuitori, potrivit datelor Recensământului 2022. Față de recensământul anterior, din 2011, România a pierdut 1,1 milioane de locuitori.

Din totalul populației, 9.808,3 mii (reprezentând 51,5%) sunt de sex feminin, iar 9.941,2 mii (reprezentând 52,2%) locuiesc în mediul urban.

Recensământul desfășurat la începutul acestui an trebuia să aibă loc în 2021, dar a fost amânat din cauza pandemiei. Chiar dacă nu a fost făcut anul trecut, INS se referă la el drept RPL 2021 (Recensământul Populației și Locuințelor 2021)

Ce mai arată datele INS:
Procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, comparativ cu 10 ani în urmă (recensământul din 2011 – RPL2011), remarcându-se creșterea ponderii populației vârstnice (de 65 ani și peste). Indicele de îmbătrânire demografică s-a depreciat cu aproape 20 de puncte procentuale, crescând la 121,2 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (RPL 2021) comparativ cu 101,8 (RPL2011).

Deși numărul tinerilor (sub 15 ani) a scăzut cu 115,7 mii persoane, ponderea lor în total populație a urcat ușor la 16,1% (față de 15,9% la RPL2011), în timp ce ponderea populației de 65 ani și peste în total populație a înregistrat o creștere cu aproape jumătate de milion de persoane, respectiv cu 3,5 puncte procentuale (de la 16,1% la RPL2011 la 19,6% la RPL2021). Astfel, raportul de dependență demografică a crescut în decurs de un deceniu de la 47,0 (RPL2011) la 55,5 persoane tinere și vârstnice la 100 persoane adulte (la RPL2021).

Față de populația rezidentă înregistrată la recensământul precedent (RPL2011), România a pierdut 1,1 milioane locuitori
……

Leave A Comment

%d bloggers like this: