Biserica şi Armata se află în topul instituţiilor în care românii au cea mai mare încredere, alături de Poliţie şi Academia Română, potrivit sondajului realizat de Laboratorul pentru Analiza Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică (LARICS), în parteneriat cu Secretariatul de Stat pentru Culte şi cu Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale (ISPRI).
“Rezultatul măsurătorii noastre nu este foarte diferit de cel de anul trecut – chestiunea asta este foarte bună, pentru că vorbim despre un fenomen care are o anumită stabilitate în timp, nu e un fenomen care se schimbă în funcÅ£ie de ce vedem la televizor, în funcÅ£ie de ce se întâmplă în fiecare lună etc. ÃŽncepem să identificăm niÅŸte structuri atitudinale cu o anumită stabilitate”, a declarat, miercuri, Darie Cristea, cercetător la ISPRI, prodecan al facultăţii de sociologie a Universităţii din BucureÅŸti, care a prezentat rezultatele sondajului la Academia Română, în cadrul evenimentului “Barometrul VieÅ£ii Religioase”, aflat la a treia ediÅ£ie.
Potrivit datelor, 66,3% dintre români au încredere multă sau foarte multă în Biserică, 61,4% în Armată, 60,2% au încredere în Academia Română, 48,3% în Poliţie, iar 43,3% au încredere în Primăria din localitatea unde locuiesc.
Cea mai puţină încredere o prezintă, potrivit sondajului, partidele politice, Parlamentul, Guvernul şi Preşedinţia.
…..