Românii vulnerabili vor primi 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie şi vouchere sociale

November 28, 2022
39 Views

Românii vulnerabili vor primi 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie şi vouchere sociale pe întregul an 2023, potrivit unui comunicat al Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), remis, sâmbătă, AGERPRES.

În 2023, MIPE va oferi românilor vulnerabili, din fonduri europene, sprijin pentru plata facturilor la energie în valoare de 700 lei de două ori pe an. Cardurile pentru încasarea ajutoarelor vor fi emise şi distribuite de Compania Naţională Poşta Română, iar listele cu beneficiari vor fi întocmite de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Tot din fonduri europene, MIPE va continua să finanţeze şi măsura de acordare a voucherelor sociale pentru achiziţia de alimente şi mese calde în valoare de 250 lei, o dată la două luni, pe întreg anul 2023.

În această perioadă, preţul final pentru consumatorii casnici a crescut cu peste 600% la energia electrică şi cu peste 535% la gazele naturale. În cazul energiei termice în sistem centralizat, tarifele au ajuns la peste 400 lei/Gcal, precizează reprezentanţii ministerului.

În aceste condiţii, peste 30% din bugetul unei gospodării cu un venit mediu de 2.000 lei/membru/lună se alocată pentru achitarea facturilor la energie. Concomitent, din cauza creşterii preţurilor la energie s-au majorat şi preţurile bunurilor de consum, iar peste 50% din bugetul unei astfel de familii este alocat pentru asigurarea hranei.

Pentru a contracara această situaţie, Guvernul României, prin Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, va asigura finanţarea pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzire persoanelor/familiilor vulnerabile, precum şi pentru acordarea în continuare a ajutoarelor pentru alimente şi mese calde. Măsurile sunt propuse în cadrul a două proiecte de Ordonanţă de urgenţă, publicate în consultare pe site-ul MIPE.

“Este un moment în care România, ca şi multe alte state europene, se confruntă în cu provocări acute, cu multiple crize care se suprapun. Tocmai de aceea este vital să venim în sprijinul persoanelor vulnerabile, pentru ca toţi românii să treacă cu bine peste această perioadă. Sunt aproximativ 3.000 de lei pe care fiecare beneficiar îi va primi cu siguranţă anul viitor, din fonduri europene, într-un efort al Guvernului de a se asigura că nimeni nu este lăsat în urmă. Această iniţiativă este cea mai importantă de acest gen derulată până acum în ţara noastră, cu un impact deosebit la nivelul grupurilor vulnerabile, măsurile luate contribuind in mod real şi direct la creşterea calităţii vieţii lor şi la diminuarea considerabilă a riscului de excluziune socială, prin asigurarea capacităţii gospodăriilor de a-şi asigura nevoile imediate”, a transmis ministrul de resort, Marcel Boloş.

Sprijinul acordat populaţiei vulnerabile pentru compensarea preţurilor la energie va fi în valoare nominală de 1.400 lei şi poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2023. Sprijinul va fi acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranşe, astfel: 700 lei/semestru, se acordă în luna februarie 2023 pentru perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2023 şi 700 lei/semestru, se acordă în luna septembrie 2023 pentru perioada 1 iulie – 31 decembrie 2023.

Conform propunerii de ordonanţă, vor beneficia de măsură pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani şi ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum şi pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă şi ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei.

Alţi beneficiari sunt persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei; familiile beneficiare de alocaţie de susţinere a familiei, în conformitate cu Legea nr. 277/2010, cu modificările şi completările ulterioare; familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru acordarea ajutoare pentru încălzire au fost alocate fonduri europene în valoare de 4 miliarde lei, din Programul Operaţional Capital Uman şi Programul Operaţional Regional pentru perioada de programare 2014-2020, în limita economiilor identificate la nivelul acestor programe şi a sumelor care sunt considerate în risc de dezangajare în cadrul perioadei de programare 2014-2020.

…..

Leave A Comment

%d bloggers like this: