Zona stației de transport în comun situată în Piața Gării a fost reabilitată de Primăria Cluj-Napoca. Pe amplasament au fost montate 6 stații de autobuz cu acoperiș verde, un container tip cargo cu funcțiunea de dispecerat CTP și au fost realizate amenajări pietonale.
Începând de astăzi, 25.08.2022, stația Piața Gării Sud a redevenit funcțională pentru liniile de troleibuze (2,3,4,5), autobuze (9,27,32B,35) și linia 22 (microbuz). Stația provizorie de pe strada Horea a fost anulată.
Obiectivele proiectului:
– crearea de condiții ca transportul în comun să devină o alternativă la celelalte modalități de transport;
– promovarea unui transport public atrăgător pentru utilizatori;
– asigurarea unei bune funcționări a stațiilor prin soluțiile constructive, materiale și dotări adaptate;
– îmbunătățirea atractivității orașului și a imaginii urbane;
– îmbunătățirea conectivității între diferite zone ale orașului;
– reducerea timpilor de întârziere în rețeaua de transport public.
Finanțarea acestui proiect a fost realizată din fonduri de la bugetul local.
Executant clădire dispecerat CTP: SC Skyline Engineering SRL
Valoarea lucrărilor pentru clădirea dispecerat CTP: 547.670,35 lei + TVA
Executant stații autobuz cu acoperiș verde: SC METALGAN COMPANY SRL
Valoarea stațiilor bus cu acoperiș verde: 6 buc x 27.600 lei + TVA = 165.600 lei + TVA
Modernizarea flotei de transport public, accesibilitatea și confortul în stațiile de transport, politicile publice în materie de mobilitate urbană, infrastructura pentru vehicule electrice sunt doar câteva dintre acțiunile concrete ale orașului nostru pentru a realiza tranziția „verde”.