Consultațiile medicale online – cum funcționează și când le putem accesa

August 23, 2022
234 Views

În contextul pandemiei, tot mai mulți români au apelat la serviciile de telemedicină, iar recenta creștere a numărului de îmbolnăviri cu COVID este de așteptat să determine pacienții să recurgă tot mai mult la consilierea medicală online. Nu este, însă, singurul context care determină acest lucru – perioada vacanțelor, când oamenii sunt plecați de acasă, dar și munca remote pentru mulți români, care le permite să lucreze de oriunde, favorizează accesarea cu precădere a consultațiilor online la medic.

Un sondaj MedLife de anul trecut arăta că 1 din 3 români au apelat la consultații online în perioada pandemiei. Mai mult decât atât, la începutul anului, în timpul valului 5, numărul consultațiilor online oferite de medicii MedLife crescuse cu 47% în luna ianuarie 2022, în comparație cu luna decembrie 2021. În plus, în luna iunie a acestui an, în clinica online MedLive s-a înregistrat o creștere de 50% a solicitărilor pentru consultații la distanță, comparativ cu prima lună din an.

Motivele pentru care pacienții aleg servicii de consultanță medicală online, potrivit sondajului, se referă la reducerea timpului de deplasare în clinică, acces la opinie medicală chiar și atunci când situația nu o permite – precum în caz de izolare din cauza îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2 – sau posibilitatea de a interacționa cu medici din alte localități decât cea în care se află.

Avantajele consultațiilor online
Principalul beneficiu al telemedicinei este, în mod evident, faptul că nu mai trebuie să te deplasezi într-o clinică – acest lucru implică timp câștigat, costuri economisite pe transport (mai ales atunci când medicul la care dorești consultație este în alt oraș) și confort sporit.

Sunt situații punctuale în viețile noastre când acest lucru înseamnă chiar mai mult de atât.

De exemplu, pentru cei care au în îngrijire copii sau alte persoane pe care nu le pot lăsa nesupravegheate, consultațiile online reprezintă un mare avantaj, pentru că de multe ori acesta era un motiv de amânare a vizitei la medic.

Un alt exemplu este cazul în care te afli în vacanță și te confrunți cu simptome ușoare sau medii care ar putea indica o problemă medicală. În acest caz nu trebuie să alergi după un medic la cea mai apropiată clinică, situație destul de greoaie mai ales dacă ești într-un loc mai izolat sau în altă țară, ci poți apela la o opinie medicală online, indiferent de locul în care te afli.

Un alt beneficiu important, în special pentru persoanele vulnerabile, precum pacienții oncologici sau cei cu boli cronice, este că pot limita vizitele în unitățile medicale, evitând, astfel, expunerea la diverse boli contagioase.

Datorită faptului că procesul este mult mai simplu și confortabil, pacienții își pot monitoriza mai bine sănătatea și pot ține aproape cu medicul său curant pentru evaluarea periodică a tratamentului, interpretarea analizelor de rutină, discuții privind evoluția bolii. Astfel, nu se mai amână mersul la medic și în felul acesta se poate păstra o stare mai bună și mai stabilă a sănătății.

Nu în ultimul rând, prin telemedicină ai acces la mult mai mulți specialiști – nu trebuie să te limitezi la medicii și clinicile locale, un lucru esențial pentru cei din provincie, din localități mici, care trebuie să facă un efort considerabil să ajungă la un anumit medic din Capitală sau alt oraș mai mare.

…..

Leave A Comment