𝐙𝐢𝐮𝐚 𝐃𝐫𝐚𝐩𝐞𝐥𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐍𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐬𝐚̆𝐫𝐛𝐚̆𝐭𝐨𝐫𝐢𝐭𝐚̆ 𝐥𝐚 𝐂𝐥𝐮𝐣-𝐍𝐚𝐩𝐨𝐜𝐚

iua Drapelului Național a fost marcată la Cluj-Napoca printr-o ceremonie militară desfășurată în Piața Avram Iancu. După oficierea slujbei religioase de sfințire a Drapelului Național, a avut loc ceremonia de înălțare pe catarg. Activitatea s-a desfășurat în prezența șefului de Stat Major al Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, colonel Petru Pah.
Drapelul Național, simbol al identității poporului român, este purtat cu mândrie pe uniformă, aproape de inimă, de către fiecare militar. Purtat pe braț îți dă putere, îți amintește de „acasă”, purtat în fruntea trupelor îți dă voința și puterea de-a învinge.
Detașamentul de onoare a fost format din militari ai Regimentului 317 ISR „Vlădeasa”, Regimentului 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureşianu”, Batalionului 55 Comunicaţii şi Informatică „Napoca” și Muzica Militară a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”. Activitatea s-a încheiat cu defilarea militarilor.
Ziua Drapelului Naţional a fost proclamată prin Legea nr.96/1998 şi se sărbătoreşte în fiecare an la data de 26 iunie.

Leave A Comment

%d bloggers like this: