Consiliul Judeţean al Elevilor Cluj – Petitie „Nu mai jucați ping-pong cu educația din România!”

November 27, 2021
173 Views

De 19 ani milităm pentru drepturile elevilor şi îi reprezentăm la cel mai înalt nivel. Până acum, de 19 ani de când noi, Consiliul Judeţean al Elevilor Cluj activăm, nu s-a întâmplat ca educaţia din România să fie sportul de masă al politicienilor. Trăim într-o completă incertitudine, măsurile şi condiţiile de desfăşurare a activităţilor educaţionale se schimbă din pix peste noapte, participăm la orele de curs fără să fim în siguranţă, iar, pe zi ce trece, situaţia se agravează şi nu se schimbă nimic.

Ieri, Consiliul Naţional al Elevilor a lansat o petiţie intitulată „Nu mai jucați ping-pong cu educația din România!”, petiţie care a strâns peste 35.000 de semnături în doar o zi de la lansare.

De ce?

Pentru că elevii îşi doresc o schimbare. Elevii îşi doresc să participe în siguranţă la orele de curs, să fie evaluaţi obiectiv şi să beneficieze de actul educaţional la calitatea sa ideală.

Sentimente precum nesiguranța, frica, anxietatea și incertitudinea resimțite pe termen îndelungat în rândul elevilor sunt principalii factori care ne-au motivat să susţinem petiția Consiliului Naţional al Elevilor, sub forma unui manifest adresat Ministerului Educației și Ministerului Sănătății – autoritățile care, în mod normal, ar trebui să exprime fermitate în decizii, nu să modifice normele de siguranță din școli de la o zi la alta.

Petiţia propune mai multe aspecte, precum introducerea unui algoritm de calcul care să stea la baza deciziei privind funcționarea școlilor, suspendarea organizării tezelor în semestrul I al acestui an școlar și înlocuirea acestora cu evaluări sumative cu subiect unic pentru toate clasele, regândirea procesului de administrare a testelor non-invazive pe bază de salivă, astfel încât acestea să poată fi folosite în spațiul școlar şi multe altele.

La aproape doi ani de la începutul pandemiei, nu avem un set de măsuri clare ce ar asigura predictibilitatea decizională din unitățile de învățământ și suntem martorii unor decizii luate din pix, fără consultare sau bază științifică. De aceea ne dorim o schimbare. Ne dorim un mediu sigur în care să învăţăm, un mediu care ne permite să urmărim actul educaţional la capacitate maximă, un mediu care să ne permită să interacţionăm şi să fim în siguranţă. Petiţia Consiliului Naţional al Elevilor poate fi consultată aici, iar noi îndemnăm cât mai mulţi elevi, părinţi şi profesori care îşi doresc o schimbare să o semneze.

 

„Domnule Ministru, când vom putea fi testaţi gratuit în instituţiile de învăţământ cu rezultate care chiar să reflecte situaţia noastră în raport cu virusul COVID-19? Cum vor susţine lucrările semestriale elevii care se află în regim de învăţare online în perioada destinată lor? Care este rolul lucrărilor semestriale simplu notate în condiţiile în care elevii au interschimbat în acest semestru învăţământul online şi cel fizic după zeci de criterii diferite? Vaccinarea în rândul tinerilor este esenţială, iar accentul pus pe aceasta tinde tot mai mult spre 0. Doi ani au trecut de când ne aflăm în această stare şi nu s-a schimbat nimic. Criteriile de funcţionare a instituţiilor de învăţământ se schimbă la fiecare pas, iar noi ne prefacem că totul e roz şi merge bine. Astăzi am realizat un sondaj de opinie între reprezentanţii elevilor clujeni. Vă invit să urmăriţi mai jos care sunt concluziile trase de ei şi de colegii pe care îi reprezintă, în raport cu situaţia în care ne aflăm.”  – spune Rareş Cotoi, președintele Consiliului Județean al Elevilor Cluj.

 

„Eu sunt de acord în mare parte cu părerea și propunerile Consiliului Elevilor. Ministerul Educației trebuie să ia decizii responsabile, care sa poată fi aplicate pe o durata mai lungă de timp, în loc să schimbe măsurile de la o zi la alta, bazandu-se pe factori irelevanti (e.g. rata de vaccinare a profesorilor). (…) Testarea periodică a elevilor este o măsură care ar fi trebuit să fie de multă vreme implementată, întrucât există foarte multă interacțiune între elevi, iar un caz pozitiv din şcoală are aproape întotdeauna urmări nefavorabile.”

„Consider că inițiativa Consiliului Elevilor este de bun augur, sens în care mă raliez acestui demers. În opinia mea, interesul tuturor elevilor din această țară primează înaintea oricăror decizii politice.(…) Am centralizat astăzi toate opiniile colegilor, iar în urma acestui demers a rezultat că, în proporție de 100% colegii mei sunt de acord cu suspendarea tezelor pe semestrul 1 al acestui an școlar și înlocuirea lor cu evaluări sumative…” declară Şteiu Mihnea, reprezentantul Liceului Teoretic „Petru Maior” Gherla şi Radu Maier, preşedintele Consiliului Şcolar al Elevilor din Colegiul Naţional „George Coşbuc” Cluj-Napoca.

 

Leave A Comment

%d bloggers like this: