Valeriu Stoica – ‘Actuala conducere a PNL a reușit să strice ce s-a făcut bine în ultimii 30 de ani’

November 11, 2021
371 Views

Valeriu Stoica, fost președinte al PNL, critică dur actuala conducere a partidului și decizia de a se alia cu PSD. În opinia fostului ministru al Justiției, PSD va fi partidul care se va impune în noua coaliție, iar PNL riscă să se spargă.

„PNL a dat vrabia din mână pe cioara de pe gard. PNL era înainte într-o situație mult mai bună: era într-o coaliție pe care o conducerea. În noua configurație, va fi un partid minoritar în coaliție. Dacă va mai avea prim-ministru, acel prim-ministru nu își va putea permite să facă ce a făcut Florin Cîțu cu miniștrii USR. Dimpotrivă, acel prim-ministru va executa ce va spune PSD. PNL își va abandona programul de guvernare, PSD îți va impune punctul de vedere. Actuala conducere a PNL a reușit să strice ce s-a făcut bine în ultimii 30 de ani. Timp ce 30 de ani, încet încet, tot ceea ce a fost mișcare liberală s-a unificat. Acum e un proces în sens invers. PNL devine un partid din ce în ce mai mic, iar PSD este marele câștigător. Fără să fi făcut nimic, fără să fi făcut vreo reformă internă, PSD apare ca salvator”, a afirmat Valeriu Stoica, la Digi 24.

Valeriu Stoica este de părere că, pe termen lung, atât PNL, cât și PSD vor pierde din cauza acestei alianțe. Aceasta ar putea fi însă șansa USR.

„Pe moment câștigătorul este PSD. Dar eu cred că pe termen lung ambele partide vor pierde. Acum se gândesc că vin banii de la UE și cu acești bani vor reuși să satisfacă dorințele românilor. Este o speranță iluzorie. Efectele nu se vor vedea repede. Românii sunt greu de mulțumit. Presupunând că această coaliție PNL-PSD-UDMR va rezista, nu înseamnă că partidele vor ieși bine. PNL va ieși cel mai prost, va pierde o mare parte din bazinul electoral, în vreme ce PSD va pierde ocazia de a veni pe val după o perioadă în opoziție. Golul pe care îl lasă în opoziție va trebui umplut. Pe de o parte poate fi umplut de AUR, ceea ce ar fi foarte rău pentru România. Poate fi umplut de USR, dacă se maturizează. USR a primit un cadou din partea PSD și PNL. Trebuie să renunțe la teribilisme. Dacă vor face în trei ani structuri locale puternice, vor avea o mare șansă. Dacă va reuși să atragă liberalii adevărați, mai problematic va fi să atragă electoratul conservator. Nu e vorba despre electoratul necultivat, rural. Sunt oameni care au convingeri conservatoare, din ce în ce tot mai mulți, sunt liberal-conservatori. Electoratul se mișcă. Ceea ce vedem în această perioadă va putea duce la o reașezare politică în perioada următoare”, a mai explicat fostului președinte al PNL.

Întrebat dacă PNL nu poate reveni alături de USR, în cazul unui eșec al negocierilor cu PSD, Valeriu Stoica a răspuns: „Nu este exclus, dar pentru o asemenea variantă ar trebui să avem și un mediator foarte bun. Și acel mediator lipsește.”

Leave A Comment