Tradiții de Sfânta Maria Mare. De ce nu se spune “La mulți ani” și nu ai voie să aprinzi focul

August 14, 2021
312 Views

Pe 15 august, creştin ortodocşii prăznuiesc sărbătoarea Sfânta Maria Mare, cunoscută și ca Adormirea Maicii Domnului.

Acesta este și motivul pentru care în această zi nu se urează “La mulți ani” celor care poartă numele Sfintei Mării, acest lucru putând fi făcut pe 8 septembrie, când va fi Sfânta Maria Mică.

Dimineața zilei de Sfântă Maria se începe la biserică. Aici se organizează mese, la care se invită oamenii din alte sate și abia pot să mănânce și localnicii. La bisericile care poartă numele Maicii Domnului se organizează hramul lăcașului, tot o masă la care stau toți credincioșii.

Tot la biserică, femeile trebuie să împartă pomană. Și din bătrâni se spune că trebuie să se împartă din roadele toamnei, pentru ca cei morți să primească din acestea. Femeile aduc la biserică ciorchini de struguri, aceștia purtând numele de “coliva de struguri”.

Conform tradiției populare, anumite semne din această zi arată cum o să fie toamna. Astfel, dacă trandafirii sunt infloriți, toamna va fi una lungă.

Tot în această zi se culeg flori și se pun la icoana Maicii Domnului, acestea fiind folosite apoi ca leac. În unele zone, florile trebuie culese de fetele nemăritate, duse la biserică și așezate la icoanele Maicii Domnului. Astfel, fetele vor avea grijă ca gospodăriilor lor să fie protejate de necazuri.

Din această zi poate începe sezonul nunților, dar și târgurile de toamnă.

Nu sunt permise treburile fizice, dar cu atât mai mult sunt interzise treburile prin curte sau gătitul, în cazul femeilor. Altfel, vitele se vor îmbolnăvi și necazul se va abate asupra casei.

În unele zone se spune că nu este bine să aprinzi focul în casă în această zi, în timp ce tradiția din alte zone susține că nici cu două zile înainte nu este permisă aprinderea focului. Altfel, cei care o vor face se vor îmbolnăvi.

De acum, începe perioada cunoscută drept Între Sântămării, care va ține până pe 8 septembrie, la cealaltă sărbătoare la Sfintei Mării. În această perioadă, trebuie să se facă semănatul cerealelor de toamnă.

Tot din această zi, ciobanii încep să își coboare oile de pe munte, semn că vara se apropie de sfârșit.

Sursa: StirilePROTV

Leave A Comment