Centrul comercial Iulius Mall Cluj-Napoca va găzdui un punct de vaccinare, la inițiativa nucleului județean de vaccinare, în parteneriat cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca.
Locația acestuia este la etajul I, deasupra intrării principale.
Imunizarea se face cu Pfizer–BioNTech (pentru copii) și Johnson & Johnson (pentru adulți). Copiii trebuie să fie însoțiți de un părinte sau de reprezentantul legal.
Echipa de vaccinare și suportul logistic este asigurat de Primăria Cluj-Napoca și Iulius Mall Cluj-Napoca.
Nu este necesară efectuarea nici unei programări, doar prezentarea cărții de identitate.
Programul de funcționare este în zilele de joi și vineri, în intervalul orar 14:00 – 20:00, iar în zilele de sâmbătă și duminică, în intervalul orar 09:00 – 20.00.