Mircea HAVA – Într-un moment mai puțin inspirat, premierul Cîțu i-a catalogat pe primari drept „doar vehicule”

Primarii sunt rezultatul votului direct, inima și măsura valorii unui partid

Într-un moment mai puțin inspirat, premierul Cîțu i-a catalogat pe primari drept „doar vehicule”. Sigur că, pentru cei care s-au priceput și se pricep la politică și administrație de pe margine, pentru cei care stau în tribune, analizează și comentează de la înălțimea unor fotolii lipsite de responsabilitatea votului direct, primarii sunt niște simple vehicule. Vehicule electorale, locomotive, oameni care adună voturi. Știu foarte bine ce sunt primarii, pentru că am fost întotdeauna aproape de ei.
În interiorul unui partid lucrurile stau însă altfel. Primarii sunt baza pe care liderii de la vârf și simpli membri, împreună, pot să construiască. Primarii sunt rezultatul votului direct, inima și măsura valorii unui partid. Primarii pot fi „vehicule” electorale atât timp cât ei sunt motorul unui partid și întregul partid se îngrijește de acest motor. Călătorii-candidați nu-i pot folosi după bunul plac, când și cum le convine, pentru a ajunge din punctul candidat în punctul ales.
Declarația premierului este cel puțin nepotrivită și nu cred că are acoperire logică. A eticheta primarii, indiferent de partid, de o asemenea manieră este deplasat iar domnul Cîțu ar trebui să revină cu o explicație mai extinsă, pentru a lămuri lucrurile. „Vehiculele” de care dânsul vorbește sunt, de fapt, cetățenii fiecărei comunități din România, fiindcă, după alegeri, un primar este administratorul tuturor: și al celor care l-au ales și al celor care nu l-au ales. În plus, în plan politic, o astfel de abordare e firesc să nască frustrări și supărări printre primarii PNL, cu precădere, mai ales că vine din partea unuia de-ai lor. Cele mai importante victorii politice ale PNL au fost aduse de către primari.
Din păcate, dacă Premierul socotește că primarii sunt nimic mai mult decât niște vehicule, atunci însemnă că și această coaliție de guvernare nu e nimic mai mult decât o remorcă pusă în urma acestor vehicule. Iar asta pentru că, vrând ne vrând, primarii sunt cei care decontează, în mod direct, nereușitele guvernării. Ei sunt cei la care cetățenii privesc și de la care așteaptă ca proiectele derulate prin PNDL să fie continuate, ca banii europeni să fie accesați și transformați în proiecte, ca programul de guvernare să fie transformat în realitate. Să nu mai vorbim de PNRR, chestiune care, la fel ca vaccinarea, ne ține tot la distanță de performanță. De la vehiculul ales în mod direct așteaptă cetățeanul rezultate directe și nimeni nu stă să analizeze problemele remorcii, care încetinește vehiculul. Să nu mai vorbim despre faptul că banii pe care unii sau alții consideră că-i dau primarilor sunt un drept legal. Acești bani provin din comunități, ai oamenilor taxați și impozitați, și ar trebui să se întoarcă cât mai simplu și mulți de unde sunt luați. Fix când e nevoie!
Eu sper, sincer, ca domnul Cîțu să fi scăpat, cum se zice la noi, „porumbelul” și e păcat că nu a avut inspirația să dezvolte acest subiect, pentru a se face înțeles limpede, fără loc de interpretări. Sunt și eu curios, după ce am fost ales în 6 mandate primar, să știu ce fel de vehicul sunt ori am fost.Și mai sper că această scăpare e una ce poate fi pusă pe seama oboselii. Vreau să cred că Premierul Cîțu are un respect mult mai mare pentru aleșii partidului și că nu-i consideră pe aceștia un simplu mijloc de transport în proiectul său de la vârful politicii.” arata europarlamentarul (fost primar 6 mandate la ALBA-IULIA) MIRCEA HAVA

Leave A Comment