Proiectul de asfaltare și modernizare a străzii Eroilor a fost blocat, după ce constructorul NAPOCA SA a renunțat la proiect. Primarul comunei, Bogdan Pivariu, spune că a primit acceptul Ministerului Dezvoltării pentru a lărgi drumul cu încă o bandă.
” Rezilierea a avut loc. În instanță am mers nou, UAT Florești, pentru acea penalitate pe care am tăiat-o celor de la Napoca. Ei au avut o doleanță în instanță și a fost respinsă atât cererea noastră, cât și cererealor. Este doar prima instanță. Lucrurile se vor derula conform normalității. Era de datoria noastră să facem acest pas, pentru că ne-ar fi imputat și Curtea de Conturi. De trecut doar de bine.
Vă spun ce pași am întreprins pentru a rezolva problema. Am încercat din răsputeri să conving autoritățile centrale că este nevoie de suplimentar benzilor rutiere, lucru pe care l-am reușit. Avem un acord de principiu de la Minister și avem și un punct de vedere de la Poliția Cluj. Avem un audit pentru a ști câți bani mai trebuie pentru a rezolva problema.
Eroilor va fi suplimentat cu cel puțin o bandă de circulație, cu piste de biciclete, cu trotuar și cu o zonă verde. Proiectul se va scoate din nou la licitație, pentru proiectare și execuție a părților care a rămas ”, a spus primarul Bogdan Pivariu.