UBB este cea mai reprezentativă universitate din țară în cercetarea științifică, atât global, cât și pe domenii, pe baza Indicatorilor Esențiali de Știință din ultimul deceniu (1 ianuarie 2011-28 februarie 2021)

 

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este cea mai reprezentativă universitate românească pe baza Indicatorilor Esențiali de Știință (ESI – Esential Science Indicators) din sistemul Web of Science (WoS), evaluați în ultimul deceniu (1 ianuarie 2011-28 februarie 2021), actualizați în 13 mai 2021. În analiza ESI au fost identificate 7.108 de instituții ale lumii care au avut contribuții în minimum 1 din cele 22 de domenii WoS și care se regăsesc, prin prisma citărilor primite, între primele 1% instituții care contribuie esențial la știință.

Astfel, la nivel general, UBB este prima universitate din țară, aflându-se între primele 1% instituții ale lumii care au contribuții esențiale la știință (1.454 în analiza generală a instituțiilor care prin citările primite se află între primele 1%).

Prin prisma domeniilor academice/de știință, UBB se regăsește în 9 dintre cele 12 domenii în care se află vreo instituție din România, cu următoarea performanță:

  • Prima și singura din România în domeniul Psychiatry/Psychology și între primele 1% instituții din lume care publică în acest domeniu (poziția 636 din 796 incluse în 1%).
  • Prima din România în domeniul Engineering și între primele 1% instituții din lume care publică în acest domeniu (poziția 598 din 1722 incluse în 1%).
  • Prima din România în domeniul Environment/Ecology și între primele 1% instituții ale lumii care publică în acest domeniu (poziția 930 din 1257 incluse în 1%); din țară apar doar două instituții între primele 1%.
  • Prima din România în domeniul Geosciences și între primele 1% instituții din lume care publică  în acest domeniu (poziția 765 din 806 incluse în 1%); din țară apar doar două instituții între primele 1%.
  • Prima universitate din România în domeniul Mathematics (poziția 5 dacă considerăm și institutele de cercetare) și între primele 1% instituții ale lumii care publică în acest domeniu (poziția 247 din 289 incluse în 1%).
  • În domeniul Social sciences (general) UBB ocupă locul 2 în țară între universități, aflându-se între primele 1% instituții ale lumii care publică în acest domeniu (poziția 1.488 din 1.707 incluse în 1%); din țară apar doar două instituții între primele 1%.
  • În domeniul Plant & Animal Science UBB ocupă locul 2 în țară între universități, aflându-se între primele 1% instituții ale lumii care publică în acest domeniu (poziția 1.394 din 1.402 incluse în 1%); din țară apar doar două instituții între primele 1%.
  • În domeniul Chemistry, UBB ocupă locul 2 între universitățile din țară și locul 4 dacă considerăm și institutele de cercetare, aflându-se în continuare între primele 1% instituții ale lumii care publică în acest domeniu (poziția 985 din 1.448 incluse în 1%).
  • În domeniul Physics, UBB ocupă în țară locul 3 între universitățile din țară și locul 6 dacă considerăm și institutele de cercetare, aflându-se în continuare între primele 1% instituții ale lumii care publică în acest domeniu (poziția 731 din 768 incluse în 1%).

 

„Mă bucur că UBB se află între primele 1% instituții ale lumii prin prisma citărilor primite, atât în analiza globală (prima din țară), cât și în multe domenii (adesea pe prima sau pe primele poziții în țară). Noi la UBB monitorizăm constant ESI, deoarece reprezintă un indicator robust (include contribuțiile științifice pe 10 ani), de excelență (arată instituțiile care se află în vârful unui domeniu – 1%) și destul de comprehensiv (surprinde și domeniile de tip “discovery research” și pe cele de tip “applied research”); spun destul de comprehensiv, deoarece acoperă zonele de “science” și “social sciences”, nu și pe cele de “arts & humanities”, iar UBB are în această zonă umanistă 7 dintre cele 22 de facultăți. Cred că noul mecanism guvernamental, inițiat de ministerul de specialitate, și anume acela de a susține direct cercetarea în universitățile românești, va duce la poziționări mai bune, ceea ce va genera “brain gain” (atrăgând studenți și cercetători internaționali) și va reduce fenomenul de “brain drain” (tinerii români rămânând să studieze în universități ale țării care sunt între primele 1% ale lumii în diverse domenii)”, declară  rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

 

În acest context, ESI se referă la numărul de publicații și citările acestora în sistemul Web of Science (WoS) în ultimii 10 ani (1 ianuarie 2011- 28 februarie 2021), analizându-se atât performanța globală, cât și cele 22 de domenii ale științei (WoS): Agricultural Sciences (nicio instituție din România) / Biology & Biochemistry (nicio instituție din România) / Chemistry / Clinical Medicine / Computer Science (nicio instituție din România) / Economics & Business (nicio instituție din România) / Engineering / Environment-Ecology / Geosciences / Immunology (nicio instituție din România) / Materials Science / Mathematics / Microbiology (nicio instituție din România) / Molecular Biology & Genetics (nicio instituție din România) / Multidisciplinary (nicio instituție din România) / Neuroscience & Behavior (nicio instituție din România) / Pharmacology & Toxicology / Physics / Plant & Animal Science / Psychiatry-Psychology / Social Sciences, General / Space Science (nicio instituție din România).

Leave A Comment