Cota de piaţă a autoturismelor electrificate a ajuns la 11,6% din total vânzări, la finele primelor patru luni ale anului, aproape dublă faţă de aceeaşi perioadă din 2020, când se consemna o pondere de 5,5%, relevă datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), consultate de Agerpres.
Conform statisticii oficiale, deşi s-a înregistrat o contracţie importantă a achiziţiilor de autoturisme, cele „verzi” au performat şi în 2021, fapt pentru care, acestea rămân în teritoriul pozitiv, cu un salt de 79,8%, comparativ cu primele patru luni ale anului anterior.
În acest context, se remarcă o creştere importantă în cazul autoturismelor plug-in hybrid (+155,2%), raportat la perioada de referinţă.
Datele APIA arată că, în intervalul ianuarie – aprilie 2021, cele mai multe achiziţii noi de autoturisme ecologice au fost consemnate în categoria autoturismelor full hibride, respectiv 2.203 de unităţi, în creştere cu 74,2% faţă de perioada similară din 2020.
De asemenea, vânzările de autoturisme plug-in hybrid au crescut cu 155,2%, la 462 de unităţi, în timp ce modelele electrice 100% au înregistrat o majorare de 59%, până la 501 exemplare.
Statistica de specialitate evidenţiază, totodată, că, în topul celor mai comercializate autoturisme full electrice, conducea, în intervalul analizat, Volkswagen – cu 153 de unităţi, urmată de Peugeot, cu 56 de exemplare, BMW (51), Renault (36), Hyundai (30), Mini (28), Mazda (24), Nissan (22), smart (17) şi Opel (14).
……