Nivelurile trigliceridelor și colesterolului sunt markeri importanți pentru sănătate. Monitorizarea și menținerea lor în limitele recomandate pot preveni o serie de afecțiuni serioase, scrie Medical News Today.
Trigliceridele sunt un tip de grăsime din sânge. Conform lui American Heart Association (AHA), ele sunt cea mai prezentă grăsime în corp și înmagazinează energia în exces din ceea ce mănâncă o persoană.
Colesterolul este o substanță ceroasă numită lipoproteină. O produce ficatul și îndeplinește funcții diferite în organism. Acestea includ producerea hormonilor, digestia hranei și generarea de vitamină D. Oamenii mai procură colesterol și din alimente.
Dar corpul își produce toată cantitatea de care are nevoie, așa că Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) recomandă limitarea pe cât posibil a consumului de colesterol din alimentație. Există două tipuri de colesterol: lipoproteina de joasă densitate (LDL), colesterolul „rău”, precum și cea de mare densitate (HDL), colesterolul „bun”.
Analizele sângelui indică nivelurile din organism, exprimate în miligrame per decilitru (mg/dl).
Există patru intervale pentru trigliceride:
Normal: sub 150 mg/dl;
La limită: 151-199 mg/dl;
Ridicat: peste 200 mg/dl;
Foarte ridicat; peste 200 mg/dl.
Mai mulți factori afectează nivelurile trigliceridelor. De exemplu, ele pot crește după ce o persoană mănâncă, deoarece organismul creează mai multe trigliceride din caloriile neutilizate din alimente. AHA enumeră și alți factori: dieta, lipsa de activitate fizică, perioada din zi, diabetul, bolile inflamatoare, consumul de alcool, menstruația, medicația, obezitatea, sexul, sarcina.
Pentru colesterol, intervalele sunt:
Normal: sub 199 mg/dl;
La limită: 200-239 mg/dl;
Ridicat: peste 239 mg/dl.
Pot totuși exista și alte standarde: de exemplu, în Africa de Sud intervalul normal este sub 189,5 mg/dl. CDC recomandă ca adulții să-și controleze nivelul de colesterol după fiecare 4-6 ani.
…..