Școala de Științe Sociale a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, prin intermediul doctoranzilor în domeniul științelor economice, se regăsește pe lista universităților câștigătoare din acest an a burselor de excelență Eiffel.
Astfel, Ioana-Florina Burdet și Teodora-Mădălina Pop, doctoranzi în cadrul Școlii Doctorale de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, coordonați de prof.univ.dr. Monica Pop-Silaghi, se numără printre cei 38 de câștigători din întreaga lume ai burselor de excelență Eiffel, oferite în acest an de guvernul francez pentru studii de doctorat.
Aceste burse oferă câștigătorilor oportunitatea derulării unor stagii de cercetare la universități franceze partenere, implicând totodată o bursă lunară consistentă, alături de alte beneficii. Cei doi doctoranzi își vor realiza studiile de doctorat la Universitatea Babeș-Bolyai, în cotutelă cu Université Clermont Auvergne, sub coordonarea profesorilor Alexandru Minea, Université Clermont Auvergne și Marcel Voia, Université d’Orléans.
„Este pentru prima dată când participăm la o astfel de competiție și ne bucurăm că am reușit să câștigăm în cazul ambelor candidaturi. Suntem convinși că prin această colaborare și prin fructificarea oportunităților oferite de bursele de excelență Eiffel vom putea beneficia de rezultare foarte bune în sfera cercetării științifice focalizate pe țările emergente”, a subliniat conf.univ.dr. Răzvan V. Mustață, Decanul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul UBB.
„Câștigarea acestor burse reprezintă o oportunitate pentru dezvoltarea de cooperări mai intense în zona cercetării-dezvoltării-inovării cu universitățile din spațiul francofon, fapt pe care ni-l dorim la UBB. Pe de altă parte, abordarea unor tematici de cercetare comune România – Franța în zona științelor economice, cu implicarea reprezentanților mediului socio-economic reprezintă una dintre prioritățile noastre importante” subliniază rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.
Programul burselor de excelență Eiffel a fost creat în anul 1999 de Ministerul Afacerilor Externe francez și se adresează studenților străini care doresc să urmeze studii de master sau doctorale în Franța, bursele fiind destinate studenților străini ale căror calități sunt recunoscute de universitățile franceze primitoare.
Competiția din acest an a fost foarte intensă, fiind înregistrate 1478 de candidaturi pentru burse Eiffel de studii de masterat sau doctorat. Printre laureații burselor doctorale din acest an se află doar trei români, dintre care doi sunt doctoranzii UBB.