Metroul de la Cluj se incurcă-n “sare”. Incă 5 ani peste termenul iniţial.

Metroul din Cluj-Napoca se împiedică de nişte zăcăminte de sare, descoperite la mare adâncime, pe traseul stabilit. Deşi autorităţile locale cauta soluţii rapide, întreg proiectul ar putea fi amânat, cu încă 5 ani peste termenul iniţial.

În 2027, clujenii ar fi trebuit să parcurgă cu METROUL – în mai puţin de 30 de minute – pornind din Floreşti tot oraşul Cluj-Napoca. Numai că în ceea ce ar urma să fie staţia “Pod Ira”, specialiştii care au făcut măsurători au găsit zăcăminte de sare, iar pentru a nu schimba complet proiectul, autorităţile încearcă să găsească soluţii.

 Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca: „Experţii, în acest moment analizează toate soluţiile şi vă pot asigura că există soluţii, acum 50 de ani omul a ajuns pe Lună, acum a ajuns pe Marte, vă daţi seama că va putea face un metrou chiar dacă întâlneşte un bulgăre de sare în cale.”

În această zonă, specialiştii spun că sunt mari depozite de sare. Este exact locul unde ar urma să se facă legătura metroului cu trenul metropolitan care va duce spre aeroportul din Cluj-Napoca.

Noile studii cer costuri suplimentare şi timp. Geologii spun că zăcămintele de sare trebuie atent analizate înainte de a decide dacă se continuă planul sau dacă se ia în calcul un alt traseu. Săpăturile în sare sunt extrem de costisitoare şi de dificile.

2 Comments

Leave A Comment

%d bloggers like this: