Paul McCartney va publica o lucrare autobiografică intitulată „The Lyrics”, care va vorbi despre locurile şi circumstanţele în care şi-a compus cântecele începând din adolescenţă, continuând cu epoca Beatles şi perioada care a urmat, relatează The Guardian și Agerpres.
Cartea, „un autoportret în 154 de cântece”, va avea două volume cu un total de peste 900 de pagini şi va fi lansată pe 2 noiembrie. Textul are la bază conversaţiile pe care muzicianul le-a purtat cu poetul Paul Muldoon.
Va fi „o abordare mai degrabă caleidoscopică decât cronologică” a evenimentelor din viaţa lui McCartney, a precizat editura Allen Lane, şi va vorbi despre primele încercări muzicale ale artistului – a compus prima melodie la 14 ani -, urmate de epoca The Beatles şi trupa Wings, albumele solo şi viaţa sa din prezent.
Cartea va aborda „circumstanţele în care au fost compuse, oamenii şi locurile care le-au inspirat şi felul în care (McCartney) le vede în acest moment”.
„Am fost întrebat de foarte multe ori dacă voi scrie o autobiografie, dar momentul nu a fost niciodată propice. Singurul lucru pe care am reuşit mereu să-l fac, fie acasă, fie în turneu, a fost să compun cântece noi”, a spus McCartney.
„Sunt persoane care, atunci când ajung la o anumită vârstă, încep să ţină un jurnal în care să înregistreze evenimente din trecut, dar eu nu am astfel de notiţe. Am însă cântecele mele, sute de compoziţii, care, aşa cum am aflat, îndeplinesc cam acelaşi scop. Iar aceste cântece se întind pe toată durata vieţii mele”, a mai spus artistul.
Paul Muldoon, un poet irlandez câştigătorul premiului Pulitzer, a editat cartea pe baza unei serii de conversaţii cu McCartney.
„M-am întâlnit frecvent cu Sir Paul pe o perioadă de cinci ani în cadrul unor sesiuni de două sau trei ore, când am vorbit într-o manieră intensivă despre contextul a vreo şase melodii”, a spus Muldoon.
„Într-un fel foarte ciudat, întâlnirile noastre imitau sesiunile de după-amiază pe care le-a avut cu John Lennon pe vremea când compuneau pentru The Beatles. Am decis să nu plecăm niciodată de la întâlnire fără ceva interesant”.
Volumele vor include de asemenea materiale din arhiva personală a lui McCartney, printre care ciorne care nu au mai fost prezentate niciodată publicului, scrisori şi fotografii.
„Aflăm lucruri inedite despre persoana lui, procesul creativ, felul în care au luat naştere melodiile, momentele de inspiraţie”, a spus editura.
McCartney şi-a exprimat speranţa că lucrarea le va „arăta oamenilor aspecte despre melodiile şi viaţa mea pe care nu le-au mai văzut înainte”.