“La sediul ISJ Cluj, am avut onoarea să primesc vizita Excelenței Sale Doamna Laurence Auer, Ambasador al Republicii Franceze în România, în cadrul primei vizite oficiale a domniei sale în Cluj-Napoca, de la preluarea funcției.
Județul Cluj și municipiul Cluj-Napoca au o tradiție îndelungată în promovarea învățământului în limba franceză, dar și a dezvoltării de proiecte de colaborare cu comunitatea francofonă din orașul nostru, care contribuie la o dezvoltare durabilă, la un viitor european comun, în cadrul căreia educația și tehnologizarea au un rol esențial.
În județul Cluj se învaţă limba franceză în toate şcolile, iar în unele unități de învățământ, în regim intensiv sau bilingv, așa cum sunt LiceulTeoretic „Mihai Eminescu”din Cluj-Napoca sau Liceul Teoretic„Alexandru Papiu Ilarian” din Dej, școli ai căror absolvenți susțin bacalaureatul francofon.
În cadrul întâlnirii s-au conturat câteva priorități din domeniul educațional care vizează încurajarea dezvoltării competențelor de comunicare în limba franceză încă de la debutul școlarității, susținerea învățământului profesional de către mediul de afaceri francofon, derularea de cursuri de formare pentru cadrele didactice, prin Centrul Cultural Francez, dar și pentru elevii care susțin bacalaureatul bilingv francofon, facilitarea de către ambasadă a unor schimburi culturale între școli din jud. Cluj și regiunile înfrățite din Franța.
La întâlnire au participat și Frédéric Beaumont, atașat de Cooperare Științifică și Universitară al Ambasadei Franței în România, Ioana Costaș, director delegat al Institutului Francez din România la Cluj-Napoca, Doamna Raluca MATEIU, Responsabil de Cultură și Comunicare al Institutului Francez din România la Cluj-Napoca.
Vizita delegației a continuat la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Cluj-Napoca, unde Excelența Sa, doamna ambasador a vizitat liceul, reabilitat de primărie printr-un proiect european și a participat la ceremonia virtuală de înmânare a diplomelor de bacalaureat bilingv francofon eliberate de Ambasada Franței, urmată de dezvelirea plăcii LabelFrancÉducation, distincție de excelență acordată liceelor bilingve francofone din Europa pentru promovarea limbii și culturii franceze. Felicit conducerea liceului și colectivul de cadre didactice pentru organizarea impecabilă a evenimentului, dar mai ales pentru ceea ce reprezintă azi Liceul Teoretic„ Mihai Eminescu”- o scoală modernă, cu adevărat europeană, cu rezultate remarcabile, un mediu prietenos pentru elevi, în care starea de bine este o realitate!” arata Inspectorul Scolar General Marinela Marc