Consiliul Județean Cluj a demarat joi, 20 noiembrie 2025, o amplă acțiune de coordonare a activităților din cadrul Programului Județean de informare privind Gestionarea Câinilor
Deși pare un detaliu minor, cantitatea de apă pe care o bei zilnic poate influența profund funcționarea organismului. Mulți oameni consideră că hidratarea devine importantă
Este indicat ca în corp să existe un echilibru acido-bazic. Alimentația modernă favorizează produsele care cresc aciditatea şi este bine de ştiut care sunt produsele
Prefectul județului Cluj, doamna Maria Forna, a fost prezentă astăzi la Centrul pentru Tineret al Primăriei Cluj-Napoca, la evenimentul găzduit de Federația Tinerilor din Cluj
În 2025, legislația privind acordarea pensiei de handicap a fost actualizată semnificativ în România, pentru a reflecta noile criterii medico-psihosociale stabilite prin Ordinul comun al
Te-ai uitat vreodată în oglindă și ai simțit că ai îmbătrânit peste noapte? Nu e doar o senzație – corpul tău chiar suferă schimbări
Prefectul județului Cluj, doamna Maria Forna, a participat astăzi, la evenimentul de presă organizat cu ocazia prezentării lotului de ambulanțe pe care SMURD Cluj și
Cazurile de gripă încă sunt sporadice la noi în țară, iar campania de vaccinare a demarat de mai bine de o lună. Cei mai conștiincioși,
Clujul la Zi : sportul clujean încotro ? Invitați Aurel Șuteu, antrenor și Diana Szekely, campioană națională la lupte libere CSU Cluj Realizatoare Mihaela Rus
Te trezești în fiecare dimineață cu gâtul uscat sau cu o senzație neplăcută de inflamație care ustură? Iată ce motivele posibile există şi ce poți
1,327 Subscribers