Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, alături de ConsiliulJudețean ClujșicompaniaaerianăAnimawings, marcheazăastăzidepășireapragului de 3.000.000 de pasageriînregistrațiîn 2025 — un rezultatexcepțional, obținutpentru al treilea an consecutivși care confirmăevoluțiaconstantă
Guvernul a aprobat în ședința de joi, printr-o hotărâre, atestarea ca zone cu resurse turistice a mai multor localități. Astfel, la propunerea Ministerului Dezvoltării, a
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, regie autonomă aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, a organizat un exercițiu complex de antrenament a cărui obiectiv a fost
Young Famous Orchestra – Bucuria Vieții . Concert dedicat Zilei Națiunilor Unite. Dirijor Vladimir Agachi .
La invitația Părintelui Paroh Dr. Sorin Buș și a Consiliului Parohial al Parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, domnul subprefect a fost prezent la slujba
Prin acest proiect, una dintre cele mai importante zone ale comunei prinde o nouă formă — mai sigură, mai verde și mai bine conectată. 𝐑𝐞𝐳𝐮𝐥𝐭𝐚𝐭𝐞
Guvernul României a adoptat joi normele de aplicare a Legii nr. 203/2018 privind plata amenzilor contravenționale și astfel finalizează cadrul normativ necesar pentru implementarea unui
Ședința ordinară 30.10.2025 – Consiliul Județean Cluj ( video )
Joi, 30 octombrie a.c., în prezența președintelui Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a vicepreședinților instituției, domnii Radu Rațiu și Vákár István, și a reprezentanților
Prefectul județului Cluj, Maria Forna, a semnat astăzi 38 de titluri de proprietate emise de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor, în
1,327 Subscribers