Instituția Prefectului – Județul Cluj : 𝐌𝐚̆𝐬𝐮𝐫𝐢 𝐢̂𝐦𝐩𝐨𝐭𝐫𝐢𝐯𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐛𝐚𝐭𝐞𝐫𝐢𝐢 𝐜𝐞𝐫𝐬̦𝐞𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞𝐢 𝐥𝐚 𝐧𝐢𝐯𝐞𝐥𝐮𝐥 𝐌𝐮𝐧𝐢𝐜𝐢𝐩𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐂𝐥𝐮𝐣-𝐍𝐚𝐩𝐨𝐜𝐚!

Prefectul județului Cluj, Maria Forna, alături de primarul Municipiului Cluj-Napoca,  Emil Boc, au coordonat astăzi o ședință care s-a desfășurat la Primăria Cluj-Napoca, pe tema combaterii cerșetoriei.
La ședință au participat reprezentanții următoarelor instituții:
– Inspectoratul de Poliție Județean Cluj – domnul inspector șef Adrian Moșuțan;
– Inspectoratul Județean de Jandarmi Cluj – domnul inspector șef Sebastian Clițan;
– Gruparea Mobilă de Jandarmi „Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca – domnul comandant Florin Baciu;
– Poliția Locală – director general Marcel Bonțidean;
– Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” Cluj – domnul inspector șef Gabriel Drînda;
– Secția Regională de Poliție Transporturi Cluj- Napoca- domnul comisar șef Florin Oneț;
– Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj – doamna Nicoleta Molnar;
– Direcția de Asistență Socială și Medicală – domnul Aurel Mocanu;
– Agenția Naţională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Cluj-Napoca – doamna Daniela Florea;
– Centrul Social de Urgență – domnul Alexandru Ploscar;
Discuțiile s-au concentrat pe necesitatea unei abordări integrate și a unei colaborări strânse din partea tuturor instituțiilor de ordine și siguranță publică, servicii sociale și autorități locale, pentru a gestiona eficient fenomenul cerșetoriei. Scopul principal este, pe de o parte, combaterea cerșetoriei agresive și a infracțiunilor asociate, iar pe de altă parte, oferirea de sprijin real și de soluții pe termen lung pentru persoanele vulnerabile.
Printre măsurile discutate se numără:
➡️ Intensificarea patrulărilor formate din echipaje mixte, în zonele frecventate de cerșetori, cum ar fi zona centrală, piețele, zona gării, stațiile de transport în comun, zona lăcașurilor de cult și perimetrul hipermarketurilor;
➡️ Identificarea persoanelor vulnerabile și direcționarea lor către adăposturi și centrele de asistență socială;
➡️ Verificarea situației copiilor folosiți la cerșit, cu o implicare sporită a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) și a Direcției de Asistență Socială și Medicală (DASM);
➡️ Elaborarea unor planuri de acțiune comune între Poliția Locală, IPJ, Jandarmerie, DASM și DGASPC pentru persoanele din alte județe care practică activități de cerșit în Cluj-Napoca;
„Obiectivele acestor măsuri sunt restabilirea ordinii publice și asigurarea unui climat de siguranță pentru toți cetățenii, fără a neglija componenta socială și umanitară. Monitorizarea permanentă a situației și comunicarea eficientă între instituții reprezintă cheia gestionării eficiente, pe termen lung, a acestor situații sociale.
Îndemnăm clujenii să descurajeze fenomenul cerșetoriei și să se adreseze cu încredere instituțiilor statului, care pot oferi sprijin și ajutor persoanelor care recurg la astfel de practici” a declarat prefectul județului Cluj, doamna Maria Forna.

Leave A Comment