Calitatea vieții în România: locul 44 în lume, după Bulgaria și Kuwait. Unde se trăiește cel mai bine

July 9, 2025
290 Views

La nivel global, doi din trei oameni trăiesc în țări în care calitatea vieții și bunăstarea socială au stagnat ori s-au degradat în 2024, arată cea mai recentă ediție a Indicelui de Progres Social, măsurat în 170 de state ale lumii

La capătul a peste zece ani de avans continuu, începând din 2011, când raportul realizat de organizația non-profit Social Progress Imperative cu sprijinul Deloitte a fost publicat în premieră, tendința de stagnare sau regres s-a instalat în 2023, ca urmare a efectelor pandemiei, mai arată raportul, iar indicele global a urcat modest la 64,02 în 2024 (față de 64 în 2023).

România și-a îmbunătățit ușor scorul general în 2024, ajungând la 74,61, ceea ce o menține în rândul țărilor din a doua categorie, în care a intrat în 2022, și o plasează pe locul 45 mondial, sub restul statelor UE, dar peste țări precum Serbia (locul 48), Emiratele Arabe Unite (49) sau Qatar (50).

România își îmbunătățește ușor poziția în clasamentul mondial la capitolul oportunități (locul 45 mondial, față de 46 în 2023), dar înregistrează scăderi atât la categoria nevoilor de bază (locul 49, față de 46 anterior), cât și la bunăstare (locul 61, față de 49). Analizând indicatorii cuprinși sub aceste trei capitole, țara noastră a obținut cele mai bune rezultate la libertate personală (locul 37 mondial), nutriție și îngrijiri medicale (41), accesul la informație și comunicații (42) și locuințe (43), înregistrând, în schimb, cele mai mici scoruri la sănătate (locul 83 mondial), educație de bază (80), respectiv apă și salubritate (72). De altfel, aceste trei zone marchează decalajul României și prin raportare la statele cu profil similar (peer countries), între care Ungaria, Croația, Grecia sau țările baltice, potrivit raportului.

„Indicele de Progres Social rămâne un cadru de referință pentru înțelegerea efectelor diverselor categorii de factori de instabilitate care au marcat lumea în ultimii ani – pandemie, tensiuni politice și geopolitice, criză energetică, inflație, schimbări climatice –, iar rezultatele celui mai recent raport publicat de Social Progress Imperative arată că impasul instalat în 2022 nu a fost unul de moment și că indicatorii socio-umani pe care îi analizează au fost destabilizați, similar celor pur economici. De altfel, comparând evoluția PIB cu cea a Indicelui de Progres Social, observăm că statele lumii au niveluri diverse de succes în convertirea creșterii economice în efecte sociale durabile. Performanța României în cadrul clasamentului rămâne stabilă și încurajatoare pe fondul tabloului general și, vorbind despre racordarea potențialului economic la calitatea vieții populației, raportul este un argument în plus în favoarea realizării unor investiții strategice în educație, sănătate și mediu”, declară Alexandru Reff, Country Managing Partner, Deloitte România și Moldova.

Evoluţia PIB și cea a Indicelui de Progres Social nu se află într-o relație de determinare și, în plus, cele două sunt din ce în ce mai puțin corelate în anii post-pandemie, arată raportul. De exemplu, Danemarca și SUA au PIB per capita similar, însă prima este un performer de top în clasamentul global, în timp ce a doua are un scor care scade accelerat; de altfel, în 2024, indicele american era cu zece puncte mai mic decât cel danez (91,95, față de 81,65).

Țările nordice domină clasamentul la nivel mondial

…..

Leave A Comment