Vicepreședintele PNL, deputatul Adrian Oros a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că la nivelul PSD există parlamentari care vor susține moțiunea de
Noul Cod Administrativ este “ultimul cui din sicriul” pe care PSD îl pregătește pentru administrația publică a României, susține USR, într-un comunicat remis sâmbătă AGERPRES.
Europarlamentarul Sorin Moisă pleaca din PSD . El si-a motivat decizia printr-un text amplu despre problemele pe care le vede în PSD. Iata postarea :
Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că pentru creșterea ratei de ocupare a forței de muncă în rândul
Liberalii depun, vineri, la ora 12, moţiunea de cenzură intitulată „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”, demers iniţiat după ce guvernul Tudose a adoptat
Europarlamentarul Daniel Buda atrage atentia asupra tergiversarea aprobării de către majoritatea PSD-ALDE a achiziționării rachetelor PATRIOT generează vulnerabilități de securitate pentru România, aruncând-o din nou
Preşedintele Klaus Iohannis va participa vineri, la Göteborg, la Summitul social privind promovarea locurilor de muncă echitabile şi a creşterii economice în Uniunea Europeană. În
Secretarul de stat american Rex Tillerson se află în România, el oprindu-se la București la întoarcerea din călătoria pe care a efectuat-o în Asia. Tillerson
Astăzi, Comisia Europeană a publicat raportul MCV pe justiţie, în care România este din nou pusă la colţ în special din cauza atacurilor din ultimele
Președintele Klaus Iohannis își dorește un climat de stabilitate pe scena politică, a declarat marți purtătorul de cuvânt al șefului statului, Mădălina Dobrovolschi. “Domnul președinte
1,327 Subscribers