Instituția Prefectului- Județul Cluj informează cetățenii faptul că Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Cluj va desfășura, în perioada 25- 30 septembrie 2026, campania de distribuție aeriană a momelilor vaccinale împotriva turbării (rabiei).
Distribuția se va face exclusiv în afara zonelor populate, în habitatele naturale ale vulpilor (pășuni, șes, păduri). Rabia este o boală incurabilă transmisibilă la om și animale, iar vulpile reprezintă principalul rezervor de virus. Vaccinarea reprezintă cea mai eficientă metodă de prevenție.
Măsuri importante pentru populație (valabile 14 zile de la lansarea momelilor):
Nu atingeți momeala și lăsați-o în locul în care se află. Vaccinul nu produce boala, dar contactul direct trebuie evitat.
Dacă găsiți o momeală într-o zonă accesibilă copiilor sau animalelor de companie, o puteți muta într-o zonă împădurită folosind obligatoriu o pungă de plastic pentru a vă proteja mâinile.
În cazul contactului accidental cu vaccinul, spălați bine mâinile cu apă și săpun din abundență.
Dacă un copil a mușcat din momeală, contactați imediat medicul de familie sau Direcția de Sănătate Publică Cluj.
Siguranța comunității depinde de cooperarea fiecăruia dintre noi!











